Mâine se taie porcul pe care-l mâncăm de Crăciun. E drept, nu la oraş, ci acolo unde se mai respectă tradiţia, adică la sat. Şi tot acolo, multe obiceiuri, transmise din generaţie în generaţie, sunt respectate cu sfinţenie pe 20 decembrie, numită şi ziua de Ignat. Se spune că în noaptea de Ignat, porcii visează dacă vor fi sau nu tăiaţi. Dacă visează un cuţit, e un semn că vor fi sacrificaţi. Carnea porcului este destinată în principal preparării produselor ce urmează a se consuma pe tot parcursul perioadei dintre Crăciun şi Bobotează.

 Tăierea porcului este singura activitate permisă în ziua de Ignat. Este interzisă prestarea altor munci: spălatul, cusutul sau măturatul casei. Conform obiceiului, sacrificarea porcului nu poate fi începută înainte de ivirea zorilor şi nici nu poate depăşi apusul soarelui. Tăierea trebuie să aibă loc pe lumină, întrucât numai lumina poate ţine la distanţă, prin puterea ei arzătoare, spiritele malefice.

În credinţa vechilor daci, porcul era sacrificat ca simbol al întunericului, care slăbea puterea Soarelui în cea mai scurtă zi a anului, la Solstiţiul de iarnă. Mai mult, locul ales pentru tăierea porcului era supus unui ritual de purificare, fiind tămâiat şi stropit cu apă sfinţită, pentru a îndepărta duhurile necurate. Femeia, de obicei, se ocupă de tranşarea cărnii, dar numai după ce bărbatul face semnul crucii cu cuţitul asupra porcului sacrificat, zicând: Tatăl nostru. Să-l mâncaţi sănătoşi’.

 Ignatul cade întotdeauna în plin post al Crăciunului, dar uneori obiceiurile şi tradiţiile, cum sunt şi cele de Ignat, sunt atât de puternic înrădăcinate, încât nu pot fi oprite nici chiar de regulile foarte stricte impuse de Biserică. După tăiere, urmează pomana porcului, la care participă cei care s-au ocupat de sacrificare. Conform tradiţiei, friptura se serveşte cu mămăligă, dar şi cu murături. De obicei, masa se aşază în curte. Se mănâncă în picioare şi se bea ţuică fiartă. Cinci tradiții legate de Ignat

  1. Sângele animalului, amestecat cu mei şi lăsat să se usuce, este bun pentru afumat copiii când se sperie sau când au guturai.
  2. După sacrificarea porcului, în casă este adusă mai întâi căpăţâna porcului, cu râtul înainte, ca să meargă bine treaba în gospodărie.
  3. În anumite zone ale ţării există obiceiul ca stăpânul casei să ia din sângele scurs din porc şi să deseneze o cruce pe fruntea copiilor, pentru ca aceştia să crească rumeni şi sănătoşi.
  4. Părul de porc se păstrează şi cu el se afumă copiii atunci când se crede ca sunt deocheaţi. Cu el se afumă şi adăposturile vitelor, pentru a le proteja de atacul animalelor sălbatice.
  5. Diferite organe ale porcului sacrificat sunt utilizate ca remedii în tratarea unor boli ale omului sau animalelor şi în practici magice de vindecare a unor boli atribuite deochiului, spiritelor malefice. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *