Cand NU iti trebuie autorizatie de construire

Cand NU iti trebuie autorizatie de construire

Autorizația de construire este actul care conferă cetățenilor dreptul de a construi, precum și de a consolida sau repara o construcție deja existentă. Acest act este eliberat de primărie pe baza unui dosar ce cuprinde o serie de avize și acorduri și are o valabilitate de cel mult 12 luni.
Legea nr. 50/1991 prevede și o serie de cazuri în care nu este necesară o autorizație de construire. După cum se precizează în actul normativ, se pot executa, fără autorizație de construire, lucrările care nu modifică structura de rezistență, caracteristicile inițiale ale construcțiilor sau aspectul arhitectural al acestora.

Pentru chioșcurile amplasate direct pe sol nu e nevoie de autorizație de construire

Se pot executa, fără autorizație, următoarele tipuri de construcții:
– reparații la împrejmuiri, acoperișuri, învelitori sau terase, atunci când nu se schimbă forma acestora și materialele din care sunt executate;
– reparații și înlocuiri de tâmplărie interioară și exterioară, dacă se păstrează forma, dimensiunile golurilor și tâmplăriei;
– reparații și înlocuiri de sobe de încălzit;
– zugrăveli și vopsitorii interioare;
– zugrăveli și vopsitorii exterioare, dacă nu se modifică elementele de fațadă și culorile clădirilor;
– reparații la instalațiile interioare, la bransamentele și racordurile exterioare, de orice fel, aferente construcțiilor, în limitele proprietății, montarea sistemelor locale de încălzire și de preparare a apei calde menajere cu cazane omologate, precum și montarea aparatelor individuale de climatizare și/sau de contorizare a consumurilor de utilități;
– reparații și înlocuiri la pardoseli;
– reparații și înlocuiri la finisaje interioare și exterioare (tencuieli, placaje, altele asemenea), la trotuare, la ziduri de sprijin și la scări de acces, fără modificarea calității și a aspectului elementelor constructive;
– lucrări de întreținere la căile de comunicație și la instalațiile aferente;
– lucrări de foraje și sondaje geotehnice pentru construcții de importantă normală sau redusă, situate în afara zonelor de protecție instituite pentru zăcăminte acvifere;
– lucrări de construcții funerare subterane și supraterane, cu avizul administrației cimitirului.
În același timp, se pot executa fără autorizație de construire și lucrări pentru amplasarea de tonete, pupitre acoperite sau închise, destinate difuzării și comercializării presei, cărților și florilor, care sunt amplasate direct pe sol, fără fundații și platforme, precum și fără racorduri și/sau branșamente la utilități urbane, cu excepția energiei electrice.

Cătălin Antohe

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *