Vremea se schimba RADICAL: Romania va fi lovita de temperaturi ANORMALE!

Vremea se schimba RADICAL: Romania va fi lovita de temperaturi ANORMALE!

Ciclonul care a adus vremea capricioasă din ultima perioadă se îndepărtează tot mai mult de zona României. Până duminică, temperaturile vor creşte cu 10 grade Celsius.

Noaptea aceasta aduce din nou temperaturi scăzute în jumătatea de est a ţării, dar mai mari faţă de cele normale, în vest unde se vor opri la 4..5 grade cu plus. Din loc în loc, va mai ploua în Banat şi în Crişana, iar în Oltenia şi la munte vor fi ninsori sau lapoviţă, scrie digi24.ro.

Mâine, va fi din nou o zi rece în regiunile estice şi sudice, în timp ce, în cele vestice termometrele vor indica până la 8..9 grade Celsius. Norii vor apărea temporar în majoritatea zonelor, dar numai izolat vor aduce burniţă. Noaptea, în zonele joase, va fi ceaţă asociată cu depunere de chiciură.

În Bucureşti, norii vor zăbovi peste noapte, iar temperaturile nu vor scădea sub minus 2 grade Celsius. Apoi, soarele va apărea în Bucureşti, însă vremea va fi tot rece, cu cel mult 4 grade în centrul oraşului. Presiunea ridicată ar putea crea probleme persoanelor meteosensibile.

Precipitaţiile vor deveni tot mai puţine şi la munte în ultimele zile ale săptămânii, soarele se va arăta printre nori şi temperaturile vor creşte uşor. Duminică după-amiază, ploile vor reveni, luni acestea vor deveni insistente, iar în Carpaţii Orientali se vor transforma în ninsoare.

În prag de weekend, temperaturile vor începe să crească uşor.Duminică, maximele vor avea valori de la 3 grade în Moldova, până la 15 grade în sudul Banatului. Condiţiile de ploaie vor fi reduse până sâmbătă noaptea. Apoi, ploile vor deveni insistente în vestul, centrul şi în nordul ţării. Condiţiile de ceaţă şi de polei vor apărea dimineaţa în depresiuni, în zonele înalte, în dealurile sudice şi în Moldova.

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *