Vremea, dar si vremurile au luat-o razna. Badalau vicepremier …

Vremea, dar si vremurile au luat-o razna. Badalau vicepremier …

Bădălău, vicepremier fără portofoliu. Habar nu am dacă trebuie să mă las purtat de un sentiment de mândrie locală sau să spun Doamne ferește și să mă închin cu limba-n cerul gurii, iar  în gând să spun Tatăl Nostru și să mă rog Lui să ne salveze de cel rău.

Ieri seară pe toate canalele de televiziune națională se vorbea despre o eventuală remaniere guvernamentală prezentând și o listă de posibili viitor miniștri. În capul listei apărea eminența cenușie a politicii giurgiuvene, excelența sa, domnul senator Niculae Bădălău ca posibil viitor vicepremier fără portofoliu.

Dacă pe Bădălău îl cunosc personal și într-o oarecare măsură  cam știu cei poate capul, pe Dragnea l-am văzut doar la televizor. Dar totuși ca să apară în poziția de șef al celui mai mare partid din țară acest lucru mă îndreptățește să cred că Dragnea nu a fost și nici nu este vreun naiv, ba din contră. Or după umila mea părere un astfel de om este foarte greu de păcălit. Tocmai de aceea nu pot să cred că Bădălău, după toate nefăcutele făcute a putut să reintre în grațiile lui Dragnea.

La o astfel de situație nu pot exista decât cel mult două explicații plauzibile: Fie Bădălău a fost  infiltrat de Dragnea în rândurile celor care nu sunt de acord cu felul cum înțelege acesta să conducă partidul și astfel prin informațiile primite de la Bădălău a știut permanent ce măsuri trebuie să ia ca să-și consolideze poziția.

Iar cea de-a doua explicație posibilă ar fi aceea că Bădălău a fost un fel de agent dublu, care a jucat la două capete, urmând ca ulterior să se alăture echipei câștigătoare. Mie personal mi se pare mai plauzibilă cea de-a doua variantă în care Bădălău a fost cu toți, dar cu nici unul, scopul lui final fiind acela de a ajunge în vârful piramidei politice, mergând pe principiul scopul scuză mijloacele.

În care dintre cele două posibile explicații prezentate a jucat, în acest moment nu mai are nicio valoare atâta timp cât Bădălău și-a atins scopul, dacă  se va adeveri informația primită pe surse de presa centrală și Bădălău va fi numit viceprim-ministru, chiar și fără portofoliu.

Sper ca de această dată, dacă va ajunge vicepremier, să aibă consilieri capabili care să nu-l mai lase să facă greșeli impardonabile din cauza necunoașterii legii de genul celei făcute cu ocazia unei conferințe de presă în care îl îndrumă pe un jurnalist local să pună mâna să învețe legislație.  

” … PNDL este program de dezvoltare rurală, nu municipală. Informați-vă, nu mai faceți greșeli! Citiți Legea! Citiți Legea… Deci nu eu am șuntat politic, că n-aveam cum. Eu înțeleg să citesc și printre cuvinte ce ați vrut sa spuneți…
Am ocolit un pic legea și a beneficiat și municipiul prin efortul meu.

Și … am citit.

PROGRAMUL NAŢIONAL DE DEZVOLTARE LOCALĂ

PNDL reprezintă sursa principală de finanţare pentru infrastructura locală şi are la bază principiul conform căruia în fiecare localitate din țară trebuie să fie asigurat un set minim de servicii publice (10S), în domeniile: sănătate, educație, apă – canalizare, energie termică și electrică, inclusiv iluminat public, transport / drumuri, salubrizare, cultură, culte, locuire și sport.

 După explicația dată, în accepțiunea domnului Bădălău, localitatea nu poate fi decât rurală. Dicționarul explicativ al limbii române spune cu totul altceva :

”LOCALITÁTE, localități, s. f. Așezare omenească formând o unitate administrativă. ◊ Loc. adj. și adv. Din localitate = (care este) din satul sau din orașul despre care este vorba.”

Mai mult decât atât,  foarte multe orașe din țară au beneficiat de  proiecte  de dezvoltare prin PNDL. Prin afirmația ” Am ocolit un pic legea și a beneficiat și municipiul prin efortul meu ” deja seamană cu un autodenunț, recunoscând că a eludat legea cu bună știință. Numai că, spre norocul lui Bădălău, nu trebuie să se teamă de acest lucru, pentru că de această dată garantez că nu a eludat legea. A spus acest lucru  așa ca să creadă  giurgiuvenii  că își asumă riscuri majoare doar ca să ne fie nouă bine. Vorbe goale lipsite de veridicitate,  pentru că de fapte …

Dacă cineva  are dreptul să spună că a reușit să atragă fonduri prin PNDL, dar nu atât cât și-ar fi dorit, atunci putem spune că primarul Barbu a făcut acest lucru, iar despre Bădălău nu are nici cel mai mic merit .

În rest, Dumnezeu să ne aibă în pază.

I.C.MANDU

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *