Vinerea Mare 2021. Semnificaţie, tradiţii şi obiceiuri

Vinerea Mare 2021. Semnificaţie, tradiţii şi obiceiuri

Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este ultima zi de vineri din Postul Paştelui. Vinerea Neagră  aminteşte de Patimile lui Iisus şi răstignirea Sa pe cruce.

În Vinerea Mare are loc Denia Prohodului Domnului, unde se practică „Punerea în mormânt“, adică scoaterea Epitafului în mijlocul bisericii, spre închinare.

La Denia din Vinerea Patimilor, care mai este numită şi Vinerea Mare, se face pomenirea sfintelor, înfricoșătoarelor și mântuitoarelor Patimi ale Mântuitorului și mărturisirea tâlharului celui recunoscător care a dobândit Raiul.

În Vinerea Patimilor, care mai este numită şi Vinerea Mare, credincioşii ţin post negru şi vin la biserică cu flori şi lumânări, pregătiţi pentru cântarea prohodului.

Potrivit tradiţiei creştine, credincioşii se închină şi trec pe sub masă, adică pe sub „mormântul Domnului” şi lasă flori la crucea Mântuitorului.

După apusul soarelui, preoţii îmbrăcaţi în negru, în semn de doliu şi cu lumânări în mână, dau startul cântării Prohodului Domnului. La rândul lor, credincioşii ţin aprinsă o lumânare şi cântă strofele prohodului alături de preoţii şi cântăreţii de la strană.

La finalul cântării prohodului, preoţii alături de enoriaşi vor înconjura biserica de trei ori, urmând ca fiecare credincios să intre în biserică după ce trece pe sub Sfântul Epitaf în timp ce se aude cântarea de înmormântare.

Atunci când slujba se termină, fiecare credincios pleacă acasă în pace, dar nu înainte de a lua câteva flori de la „mormântul Domnului”, pe care să le pună la loc de cinste în casă sau la o icoană.

Vinerea Mare, numită şi Vinerea Paştelui, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, este o zi de mare doliu pentru întreaga creştinătate, deoarece în această zi a fost răstignit şi a murit pe cruce Domnul Iisus Hristos, spre mântuirea întregii omeniri. Creştinii de pretutindeni merg la biserică şi cântă Prohodul Domnului alături de preoţi.

În Vinerea Mare se ţine post negru, nu se bea apă şi nu se consumă niciun aliment.

În zorii zilei, casa se afumă cu tămâie, înconjurând-o de trei ori, pentru ca gânganiile și lighioanele să nu se apropie de ea, potrivit traditii-superstitii.ro.

Dacă plouă în Vinerea Mare va fi un an bun și mănos, iar în cazul în care nu plouă, anul nu va fi unul roditor.

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *