Uite cum incet, dar sigur PSD-ul calca pe urmele PCR-ului

Uite cum incet, dar sigur PSD-ul calca pe urmele PCR-ului

După cum spunea regretatul poet Adrian Păunescu „Roată, roată te mai învârteşti o dată şi cu tine lumea toată”, iată cum după 27 de ani poporul român este nevoit să retrăiască, împotriva voinţei lui  momentele de tristă amintire din anul de graţie 1989.

În continuare am să vă prezint doar câteva din argumentele care vin în sprijinul afirmaţiilor mele.

Ce spunea atunci Nicolae Ceauşescu ? Spunea că „agenturili străine atentează la stabilitatea statului român ”. Ce spune acum Liviu Dragnea „ că binomul, că servicii secrete, că interese din afara graniţelor ţării ( marile corporaţii ) atentează la siguranţa naţională prin cei doi oameni ai sistemului Grindeanu şi Ponta „.

Am urmărit foarte atent prin intermediul posturilor naţionale de televiziune prestaţia lui Grindeanu la Timişoara. Acest lucru m-a dus cu gândul tot la 1989, epicentrul revoluţiei, unde se striga: „ Azi în Timişoara mâine-n toată Ţara ! „

Ce se spun azi purtătorii de vorbe ai PSD în încercarea disperată de a-i salva pe unii lideri  : „ Am crescut salariile … Am crescut pensiile … „ Ca şi cum acest lucru l-ar fi făcut din propriile buzunare. Acelaşi lucru îl spunea şi Ceauşescu: „ Mai dăm o sută de lei la pensii şi vom majora salariili” şi cu toate aceste l-au împuşcat săracul printr-un simulacru de judecată.

Azi, 18 iunie am participat la o conferinţă extraordinară la care au participat majoritatea parlamentarilor PSD de Giurgiu, mai puţin senatorul Niculae Bădălău. Toţi cei prezenţi au spus ceea ce s-a spus şi pe  canalele media aservite efemerei puteri, cum  că premierul Grindeanu este principalul vinovat pentru tot ce este rău şi urât în România şi că parlamentarii PSD,  în totalitatea lor, susţin moţiunea de cenzură împotriva propriului guvern. Oare !!!!

În accepţiunea mea Ceauşescu a fost omorât de pomană. Cu siguranţă poporul român trăieşte mult mai rău decât atunci. Cei care au avut de câştigat după acestă crimă odioasă  îi vedem cu toţii,  îi ştim, aşa că nu este necesar să-i mai şi nominalizăm. Dar … vine o zi, vorba cântecului, când toţi cei care au furat această ţară vor trebui să plătească. Şi fiţi siguri că în foarte scurt timp vor plăti. Da, vor plăti cu vârf şi îndesat.

În incheire mă întreb cine mama dracu are interesul să creeze haos în ţară după vizita istorică a preşedintelui României în America, acum când premizele de dezvoltare economică a României erau foarte favorabile, acum când Europa ne acceptă la masa ei ca şi parteneri egali ! Îşi vâră dracul coada şi peste noapte, pentru că aşa vor muşchii unora, devenim o ţară neguvernabilă. Oare a cui e coada ? O să aflăm în curând şi va fi vai şi amar de pielea lui.

I.C.MANDU

 

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *