Toma Petcu: România va construi un nou pod între Giurgiu și Ruse, finanțat din fonduri UE

Toma Petcu: România va construi un nou pod între Giurgiu și Ruse, finanțat din fonduri UE

România va construi un nou pod între Giurgiu și Ruse, finanțat din fonduri UE. Documentația pentru validarea contractului necesar elaborarării studiului de fezabilitate a fost depusă la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP).

Studiul de fezabilitate este în valoare de șapte milioane de euro și este finanțat de Uniunea Europeană prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei.

Va fi al treilea pod peste Dunăre între România și Bulgaria și al doilea dintre Giurgiu și Ruse.

Lungimea podului va fi de doi kilometri și va fi realizată infrastructură de acces de 15 kilometri pe partea română și 15 kilometri pe partea bulgară. Noul pod Giurgiu-Ruse ar urma să fie construit în apropierea celui existent, iar podul actual va fi folosit în continuare.

În aprilie 2022, premierii de atunci ai României și Bulgariei, Nicolae Ciucă și Kiril Petkov, au discutat despre realizarea acestui pod și a altor patru poduri peste Dunăre.

Studiul de fezabilitate va avea o durată maximă de 23 de luni de la începerea contractului, iar proiectantul va trebui să găsească cea mai eficientă soluție pentru ca acest nou pod transfrontalier să conecteze atât infrastructura rutieră, cât și cea feroviară între cele două țări.

Pentru județul Giurgiu, beneficiile aduse de acest nou pod sunt semnificative. Proiectul va stimula dezvoltarea economică prin atragerea de investiții și crearea de locuri de muncă, datorită îmbunătățirii conectivității cu restul Europei. De asemenea, va facilita schimburile comerciale, reducând timpii de transport și costurile asociate. În plus, infrastructura modernizată va spori atractivitatea turistică a zonei, contribuind la diversificarea economiei locale. În același timp, va îmbunătăți calitatea vieții locuitorilor prin accesul mai facil la servicii și oportunități economice pe ambele maluri ale Dunării.

Odată finalizat, acest nou pod dunărean (al treilea între România și Bulgaria) va crea un potențial economic crescut pentru ambele state, atât la nivel regional, cât și european, pe axa nord-sud.

Contractul este finanțat prin CEF2 (Mecanismul pentru Interconectarea Europei).

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *