În data de 13 mai  Muzeul „Teohari Antonescu” din Giurgiu a fost gazda   Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova cu ocazia „Zilei Internaționale a Muzeelor”, dar și a sărbătoririi „Nopții Muzeelor în România” prilej cu care a fost prezentată  expoziția „Patrimoniu etnografic bulgăresc din Băleni-Sârbi, Dâmbovița”.

Înainte de prezentarea exponatelor muzeografii giurgiuveni și prahoveni au făcut o scurtă prezentare istorică a comunitățile bugărești vis-à-vis de stabilirea acestora pe frumoasele meleagurile prahovene în urmă cu 196 de ani, de la care am aflat următoarele:

Comunitatea bulgărească din județul Prahova are o istorie fascinantă, marcată de un episod spectaculos de „apariție și dispariție” în secolul al XIX-lea, dar și de o prezență discretă și bine integrată în prezent.

Iată principalele aspecte care definesc această comunitate:

Cea mai notabilă prezență bulgară în Prahova a avut loc în jurul anului 1830. Aproximativ 400 de familii de bulgari, fugind de conflictele din Imperiul Otoman, s-au stabilit la marginea Ploieștiului.

Aceștia au întemeiat așezarea Slivinul Nou (numită de localnici „Cartierul demobilizaților”). În doar câțiva ani, au construit aproape 400 de case, 63 de prăvălii și chiar o biserică proprie. 

8 ani mai târziu în anul 1838, din cauza presiunilor proprietarului moșiei (baronul Sachelarie), care dorea să îi oblige la clacă, un fel de muncă forțată, bulgarii neacceptând această corvoadă au decis să plece în masă. În doar două săptămâni, și-au demontat casele și biserica „bucată cu bucată” și au părăsit zona, lăsând orașul pustiu.

Deși nu mai există o concentrare masivă ca în județele din sud (Giurgiu sau Teleorman), comunitatea bulgară din Prahova este formată astăzi din descendenți ai familiilor care s-au stabilit în regiune în diverse valuri migratorii, în special pentru agricultură și comerț.

În Ploiești există în continuare cetățeni de origine bulgară care își păstrează identitatea, fiind reprezentați adesea prin filiale ale asociațiilor etnice (precum Asociația Bulgarilor din România).

Istoric, bulgarii din Prahova au fost recunoscuți ca „grădinari” de elită, aducând tehnici avansate de irigare și cultivare a legumelor care au influențat agricultura locală.

Sărbătoarea Națională a Bulgariei (3 Martie): La Ploiești, această zi este marcată frecvent prin ceremonii la Monumentul Vânătorilor. Monumentul are o semnificație aparte, amintind de voluntarii români și bulgari care au luptat împreună în Războiul de Independență (1877-1878).

În familiile de origine bulgară se mai păstrează obiceiuri precum Trifon Zarezan (sărbătoarea viticultorilor pe 1 februarie) și oferirea de Mărțișoare (Martenitsa) cu șnur alb-roșu, o tradiție comună ambelor popoare dar cu nuanțe specifice.

Spre deosebire de alte minorități care trăiesc în comunități compacte, bulgarii din Prahova sunt în mare parte asimilați lingvistic, vorbind limba română în viața de zi cu zi, dar păstrând legătura culturală cu țara de origine prin biserică (mulți fiind ortodocși) sau prin evenimente culturale organizate de Ambasada Bulgariei.