Ploile vor continua si in urmatoarele 24 de ore. De joi, aproape jumatate de tara va fi sub cod galben

Ploile vor continua si in urmatoarele 24 de ore. De joi, aproape jumatate de tara va fi sub cod galben

Ploile care s-au abătut asupra României vor continua și în următoarele 24 de ore. Potrivit ultimelor informații primite de la meteorologi, începând de miercuri spre joi, de la ora 3.00 și până joi noapte, la ora 23.00, aproape jumătate de țară va fi sub cod galben.

Între județele care se vor afla sub cod galben se numără și cele aflate în ultimele ore sub incidența codului portocaliu, respectiv Buzău, Vrancea sau Covasna.

Potrivit ANM, în a doua parte a nopții de miercuri spre joi și pe parcursil zilei de joi, în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei, în sud estul Transilvaniei, sud vestul Moldovei precum și în zona Carpaților Orientali vor fi perioade în care va ploua însemnat cantitativ. Prin acumulare sau în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de 20-30 litri pe metrul pătrat și izolat 50-60 de litri pe metru pătrat.

De asemenea, va continua să plouă în majoritatea regiunilor până sâmbătă, 30 iunie, temporar însemnate cantitativ.

De altfel, conform ANM, din această noapte, de la ora 23.00, și până pe 29 iunie, la ora 10.00, va fi în vigoare o informare meteorologică ce anunță ploi moderate cantitativ, instabilitate astmosferică. Astfel, în intervalul menționat, temporar va ploua în cea mai mare parte a țării, iar în zonele de munte, precum și sudul, estul și local în centrul țării cantitățile de apă vor depăși 15 – 20 de litri pe metrul pătrat și izolat 30 – 40 de litri pe metrul pătrat. Vor fi mai ales averse care pe arii restrânse vor avea caracter torențial și vor fi însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului. Izolat, vor fi condiții de grindină.

Anterior, ANM a emis o avertizare meteo de ploi abundente și vânt intens în mai multe zone din țară. Astfel, a fost emisă o atenționare cod portocaliu și galben pentru mai multe județe din țară. Codul galben intră în vigoare de la ora 3.00 și până la 23.00 și vizează Oltenia, Muntenia, Droboegea, sudul și estul Transilvaniei. Totodată, codul portocaliu intră în vigoare la ora 9.00 și expiră tot la ora 23.00, fiind valabil pentru județele Prahova, Buzău, Vrancea, Covasna și mai multe zone din Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Bacău și Brașov

 

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *