Noi avertizări cod galben şi cod portocaliu de furtuni, emise de meteorologi; aceştia anunţă ploi torenţiale, grindină de mari dimensiuni şi descărcări electrice, până joi dimineaţă

Noi avertizări cod galben şi cod portocaliu de furtuni, emise de meteorologi; aceştia anunţă ploi torenţiale, grindină de mari dimensiuni şi descărcări electrice, până joi dimineaţă

Meteorologii au emis, miercuri, noi avertizări cod galben şi cod portocaliu de furtuni, valabile până joi, la ora 10.00. Sunt posibile ploi torenţiale ce pot cumula şi 70 de litri pe metru pătrat, grindină de mari dimensiuni şi descărcări electrice.

Porivit meteorologilor, de miercuri până joi la ora 3.00, este cod galben în sudul, sud-estul şi local în centrul şi estul ţării, precum şi în zonele montane şi submontane.

”Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 40…50 l/mp”, au transmis meteorologii.

Potrivit acestora, în regiunile sudice, în după-amiaza zilei de miercuri, va persista vremea călduroasă, izolat caniculară în Lunca Dunării şi disconfortul termic se va menţine accentuat.

Totodată, este cod portocaliu în judeţele Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov, Vrancea, Galaţi, Braşov, Covasna, Harghita, Constanţa, Tulcea, precum şi municipiul Bucureşti şi în zona de munte a judeţelor Mureş şi Bacău.

”Vor fi perioade cu intensificări puternice ale vântului (rafale de peste 80…100 km/h), vijelii, grindină de dimensiuni medii şi mari, frecvente descărcări electrice şi averse torenţiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 40 l/mp şi izolat 50…70 l/mp. Astfel de fenomene se vor semnala la începutul intervalului în centrul ţării şi la munte, iar după-amiaza şi în prima parte a nopţii, mai ales în sud-est”, au mai transmis meteorologii.

Codul portocaliu este valabil tot până joi, la ora 3.00.

Ulterior, joi, între orele 3.00 şi 10.00, va mai fi cod galben în sud-estul şi local în sudul ţării.

Se vor mai înregistra averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi izolat 40 l/mp.

 

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *