117 ani de la moartea lui Henrik Ibsen, cel mai important autor în literatura norvegiană, fondatorul teatrului modern și un reprezentant de seamă al literaturii universal.

Scriitor, dramaturg si director de teatru, Henrik Johan Ibsen, s-a născut la 20 martie 1828, în orașul Skien, în sudul Norvegiei. Tatăl lui a fost comerciant până în 1836, când a dat faliment. Situația financiară a familiei s-a înrăutățit, iar din această cauză tatăl s-a cufundat în depresie și dependență de acool. Pentru a putea supraviețui, a amanentat toate lucrurile de valoare. Toate acestea l-au făcut pe Ibsen să se avânte în forfota vieții la vârsta de 15 ani, când a devenit ucenic al unui farmacist și, în acest fel, a reușit să-și suporte singur cheltuielile, în timp ce și-a petrecut nopțile studiind pentru admiterea la facultate. În perioada de până la admiterea în facultate, și-a folosit timpul liber pentru a scrie piese de teatru.

În 1849 publică prima sa operă, drama „Catilina”, a cărei versificație a fost influențată de stilul shakespearian. În 1862 publică „Comedia iubirii”, o înfățișare satirică a căsătoriei. Reprezentările celor două piese nu au fost apreciate de public, Ibsen hotărând să se autoexileze în Italia și în Germania. Piesele scrise departe de locurile natale i-au conturat imaginea unui renumit și controversat dramaturg.

Succesul dramelor „Urma” (1865) și „Peer Gynt” (1867) i-a întărit încrederea în propriul talent, urmând o perioadă înfloritoare în creația ibseniană. „Stâlpii societății”, „O casă de păpuși” (Nora), „Strigoii”, „Femeia mării”, pe lângă alte opere, reprezintă epoca de aur în creația lui Ibsen.

Scrierile sale au stârnit nemulțumiri printre contemporani, întrucât Ibsen dezvolta o nouă viziune literară, diferită de cea victoriană. El a propus o analiză a realității dincolo de aparențe, pătrunzând în problemele societății și relevându-le fără nicio fluctuație. Apreciat în Europa, Henrik Ibsen se întoarce în Norvegia după 27 de ani, în 1891, iar câțiva ani mai târziu, la 23 mai 1906, la vârsta de 78 de ani, moare la Christiania (astăzi Oslo), în urma problemelor cardiovasculare.

Moștenirea lui Ibsen dăinuie prin lucrările sale, dăruite posterității, el marcând o nouă orientare a literaturii, fiind cel care va influența pe Cehov și pe alți scriitori de-a lungul timpului. Ibsen deschide o nouă eră în literatura mondială, de numele lui legându-se sinteza dintre drama burgheză și teatrul realist de la sfârșitul secolului XIX . Prin activitatea sa literară, prin concepția și tehnica sa dramatică nouă, Ibsen este fondatorul teatrului modern, un deschizător de drumuri în dramaturgia universală, el fiind unul dintre principalii premergători ai teatrului de idei.

„Important dramaturg norvegian de la sfârșitul sec. XIX, care a introdus în teatrul european o nouă metodă de investigație morală, aplicată unei descrieri riguros realiste a clasei de mijloc și caracterizată prin economie de acțiune, dialoguri pătrunzătoare și o logică riguroasă.

[…] Ibsen aparţine acelei categorii de autori moderni timpurii care ar putea fi numiţi marii neliniştitori – Feodor Dostoievski, Friedrich Nietzsche, William Blake. A scris în general piese despre oameni prozaici, obişnuiţi, dar din vieţile cărora a extras învăţături de o directeţe devastatoare şi de o remarcabilă subtilitate, marcate uneori de momente de mare frumuseţe, obligându-şi astfel publicul să-şi reexamineze cu dureroasă onestitate fundamentele morale ale vieţii. În a doua jumătate a sec. XIX, Ibsen a transformat teatrul european din spectacolul gratuit şi distractiv care devenise cu timpul în ceea ce fusese el cu multă vreme în urmă la greci – un instrument de pronunţare a unor judecăţi ultime asupra sufletului.”

– Enciclopedia Universală Britannica, volumul 8

SURSE:

”Dicţionar de scriitori străini”, coord. Manuela Georges. Cluj-Napoca: Hiperion, 2000

FOTO: Volume aflate în colecțiile Secției Împrumut Carte pentru Adulți a Bibliotecii Județene ”I.A. Bassarabescu” Giurgiu.

Dumitrică Marilena, bibliotecar