Gellu Naum a fost un eseist, poet, prozator și dramaturg român, considerat cel mai important reprezentant român al curentului suprarealist și unul dintre ultimii mari reprezentanți ai acestuia pe plan european.

S-a născut pe 1 august 1915 în București; a fost fiul poetului Andrei Naum, căzut în luptele de la Mărășești și al soției acestuia, Maria Naum, născută Rosa Gluck. În 1926 intră la liceul „Dimitrie Cantemir” din București, unde începe să scrie versuri în urma unui pariu.

Debutează cu două poezii publicate în revista „Cuvântul”. Între 1933 și 1937, Gellu Naum urmează cursurile Universității din București, studiind filosofia. La 27 decembrie 1935, studentul Naum din anul III a fost percheziționat și arestat pentru că a fost surprins scriind „parole cu caracter subversiv” pe zidurile caselor din străzile Dr. Sergiu, Dr. Felix și Bd. Cuza. La îndemnul prietenului său, pictorul Victor Brauner, Gellu pleacă în 1938 la Paris, unde își continuă studiile de filosofie la Sorbona, pregătind o teză de doctorat despre Pierre Abélard (teolog și filosof scolastic francez). La Paris ia contact cu grupul suprarealist francez animat de André Breton. Întors în țară în 1939, va fi mobilizat și trimis pe frontul de Răsărit. În 1941 se constituie grupul suprarealist român (alcătuit din Gellu Naum, Gherasim Luca, Dolfi Trost, Virgil Teodorescu și Paul Păun), a cărui activitate deosebit de intensă între anii 1945 și 1947 îl va face pe André Breton să afirme: „Centrul lumii (suprarealiste) s-a mutat la București”. După 1947, în condițiile impunerii Realismului socialist ca unică formă permisă de exprimare în literatură, grupul se destramă. În 1948 și 1949, Gellu Naum scrie poemul cu tentă filosofică și ezoterică „Calea șarpelui”, experiență care îi va marca definitiv stilul.

În anii 1950 și 1960, publică mai multe cărți de literatură pentru copii (precum mult apreciata „Carte cu Apolodor), dar și de literatură proletcultistă (precum volumul „Soarele calm” sau „Tabăra din munți”), acestea din urmă nefiind prezente în majoritatea bibliografiilor oficiale. Cu toate acestea, Gellu Naum a continuat să scrie, pe ascuns, poeme suprarealiste (de exemplu, poemul din 1958, „Heraclit”). În această perioadă, el trăiește mai mult din traducerile autorilor René Char, Denis Diderot, Samuel Beckett, Stendhal, Franz Kafka, Julien Gracq. Odată cu perioada destinderii regimului, începe să publice poeziile de sertar în 1968, cu volumul „Athanor”. Cu acest volum și cu următoarele („Copacul-animal”, „Tatăl meu obosit”), Gellu Naum reușește să stârnească unele reacții printre critici, dar începe să fie recunoscut ca un scriitor important abia după publicarea romanului „Zenobia” (1985). În numai câțiva ani, apar numeroase ediții traduse din poemele lui Gellu Naum. De asemenea, el este invitat să țină lecturi publice în Germania, Franța, Olanda și Elveția.

Opera sa este tradusă în principalele limbi internaționale, fiind încununată cu premii importante (Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România pentru întreaga activitate literară, 1986; Premiul european de poezie, Münster, 1999; The American Romanian Academy Arts Award, 2002 ș.a.).

Ca și André Breton, Gellu Naum a rămas până la sfârșitul vieții credincios modului suprarealist de a trăi și de a scrie poezia, ceea ce dovedește că, pentru el, alegerea suprarealismului nu a fost o opțiune conjuncturală, ci expresia celei mai autentice afirmări de sine. Se stinge din viață pe 29 septembrie 2001, la București.

În localitatea Comana, județul Giurgiu, se află Casa Memorială „Gellu Naum”, locul unde se retrăgea scriitorul în sezonul cald pentru a scrie, mai ales în vechiul regim. Casa de vară a devenit ulterior locul unde s-a închegat universul soților Naum, unde soția sa, Lyggia, și-a lăsat și ea o amprentă, atât în locuință, cât și în opera lui Gellu (romanul „Zenobia”). Scriitorul iubea cârciumăresele, albăstrelele și pisicile. Cea mai adorată dintre pisici, Japonica, e înmormântată chiar în curtea casei din Comana.

Foto: Cărți aflate în colecția Bibliotecii Județene „I. A. Bassarabescu” Giurgiu Strîcnă Stanca, bibliotecar