Astăzi începe Postul Adormirii Maicii Domnului 2023
Creștin ortodocșii trebuie să știe ce este interzis să faci în Postul Adormirii Maicii Domnului 2023. Sunt reguli pe care trebuie să le respectăm cu sfințenie, pentru ca postul să fie unul benefic pentru noi și pentru familia noastră.
Ce este interzis să faci în Postul Adormirii Maicii Domnului 2023
Toți credincioșii care țin postul Adormirii Maicii Domnului trebuie să știe cu exactitate ce este interzis să facă în tot acest timp, pentru ca postul să aducă beneficiile la care ne gândim. Chiar dacă ținem postul, însă încălcăm aceste reguli, rezultatele nu pot fi cele la care ne așteptăm. Vezi în rândurile de mai jos ce este strict interzis.
Postul Adormirii Maicii Domnului începe pe data de 1 august și ține până pe data de 14 august. După cum se știe deja, pe parcursul celor două săptămâni creștinii ortodocși nu au voie să consume produse care conțin lapte, ouă și carne. Tradiția spune că ajunarea se face în zilele de luni, miercuri și vineri până la ceasul al IX-lea, când se consumă mâncare uscată.
Când este dezlegarea la untdelemn, pește și vin
În zilele de marți și joi credincioșii pot mânca legume fierte, fără untdelemn, în timp ce sâmbăta și duminica oamenii au dezlegare la untdelemn și vin. Pe 6 august, când e Schimbarea la Față, este dezlegare la untdelemn, pește și vin.
În postul Adormirii Maicii Domnului este interzisă împreunarea dintre femeie și bărbat. De asemenea, nu se bea alcool și nu se fumează pentru că aceste vicii se consideră păcate trupești. În plus, nu se fac nunți, botezuri și cumetrii. Totodată, hainele nu se spală la mână și nu se lucrează câmpul. Cei care nu țin cont de aceste reguli nescrise pot avea serioase probleme de sănătate. Credincioșii nu trebuie să cânte și nici să danseze. Un alt obicei de care oamenii trebuie să țină cont în această perioadă de două săptămâni de post este faptul că nu se cere nimic cu împrumut. În plus, credincioșii trebuie să stea departe de orice fel de laudă din partea celorlalți.
De ce nu este bine să te scalzi în apele râurilor
Postul Adormirii Maicii Domnului are multe interdicții atunci când vine vorba de mâncare. Credincioșii știu că în această perioadă de două săptămâni nu se consumă pește, excepție fiind zilele în care există dezlegare la acest aliment.
În Postul Adormirii Maicii Domnului se mai spune că nu este bine ca oamenii să doarmă pe prispa casei și nici nu este bine să se scalde în apele râurilor, despre care se spune că sunt spurcate de cerbi. Pentru ca postul să fie complet, credincioșii trebuie să se roage în fiecare zi.
