„Emil Racoviță a fost, fără îndoială, cel mai însemnat biolog al nostru, al cărui nume constituie nu numai mândria poporului din care s-a ridicat, dar face cinste și științei universale.” (N. Botnariuc)

Astăzi se împlinesc 155 ani de la nașterea lui Emil Racoviţă, savant, explorator, speolog, biolog şi academician, considerat fondatorul biospeologiei. Emil Racoviţă a fost primul român care a păşit în Antarctica, în cadrul unei expediţii internaţionale, în urma căreia savantul român a realizat un studiu aprofundat asupra vieţii balenelor şi a pinguinilor. Pentru meritele sale profesionale excepţionale a fost ales membru al Academiei Române şi a fost, timp de patru ani, preşedinte al acestui înalt for ştiinţific.

Urmaș al unei vestite familii moldovenești, care a jucat un rol însemnat în viața socială și politică a Moldovei, Emil Racoviță s-a născut la Iași, la 15 noiembrie1868.

Gheorghe Racoviță, tatăl său, care-i cunoștea și-i prețuia pe scriitorii moldoveni de pe atunci, fiind și unul din cititorii unui cerc literar, încredințează educația fiului său, în cursul primilor ani de învățătură la Păcurari, lui Ion Creangă, iar mai târziu își desăvârșește pregătirea la Institutele Unite din Iași, unde are o seamă de profesori vestiți de pe vremea aceea, ca marele chimist Petru Poni, geologul Grigore Cobălcescu și istoricul Alexandru D. Xenopol.

Respectând dorința părinților săi, el se înscrie la Facultatea de Drept din Paris, urmând în același timp și cursurile Școlii de antropologie.

După absolvirea Dreptului, s-a înscris și la Facultatea de Științe din Sorbona, Paris, iar în 1891, după absolvire, a lucrat la laboratoarele Arago în cadrul stațiunii de biologie marină de la Banyuls-sur-Mer, unde a realizat o serie de scufundări la 10 m, fiind ajutat de un echipament Siebe-Gorman, pentru a cerceta viața subacvatică.

În anul 1893, la vârsta de doar 25 de ani, devine membru al Societății zoologice din Franța, iar în anul 1896, îşi susţine teza de doctorat cu tema „Le lobe céphalique et l’encéphale des annélides polychètes, o lucrare despre lobul cefalic al anelidelor polichete, adică cei mai răspândiți viermi marini.

Participarea sa la expediția antarctică belgiană, organizată între anii 1897-1899, sub conducerea locotenentului Adrien de Gerlache, a avut un rol hotărâtor pentru cariera sa de explorator și de om de știință.

În august 1897, Racoviţă se îmbarcă în orașul Anvers pe vasul „Belgica”, în calitate de naturalist al expediției antarctice belgiene. Această expediție, care avea drept scop cercetarea științifică a regiunii Polului Sud, avea printre participanții săi și pe Roald Amundsen, celebrul explorator de mai târziu al regiunii polare.

În drumul ei spre Polul Sud, „Belgica” face numeroase opriri, descoperindu-se pământuri noi. Una din insulele noi, descoperite de exploratori, a fost botezată de către Racoviță în cinstea vestitului său profesor de la Iași, „Insula Cobălcescu”.

În timpul expediției, Racoviță face observații biologice și strânge un bogat material despre animale și plante din regiuni necunoscute până atunci. El descoperă singura plantă fanerogamă (plantă cu flori ce se înmulțesc prin semințe) care trăiește în ținutul antarctic.

În noiembrie 1899, după doi ani și trei luni, „Belgica” se reîntoarce victorioasă în portul Anvers. Datorită rodnicei sale activități în cadrul expediției, Racoviță este ales membru al Societății de geografie din Anvers.

În cadrul Anului Geofizic Internațional, savanții din întreaga lume au inaugurat campania de cercetare a Antarcticii, poporul român a fost mândru că Emil Racoviță, în urmă cu ani și ani, s-a numărat printre primii cercetători ai misteriosului continent alb.

După revenirea din expediţia arctică, în anul 1900, a fost ales director adjunct al Laboratorului Oceanologic „Arago” din Banyuls-sur-Mer, Franța.

În 1904, vizitează Insula Mallorca, unde descoperă, în peștera Cueva del Drach, noi specii de crustacee, acela fiind momentul în care fascinat de acest domeniu, Racoviţă renunţă la cercetarea oceanografică, dedicându-se exclusiv ecosistemelor subterane. Ca o mărturie a importanţei cercetărilor sale, peste ani, autorităţile din Mallorca au amplasat, la intrarea în oraș, o statuie a omului de ştiinţă român.

În anul 1905, în compania lui René Jeannel, un tânăr și întreprinzător medic licențiat și în științe naturale, Emil Racoviță pornește în explorarea peșterilor de pe cei doi versanți ai Munților Pirinei, iar cercetarea avea să se materializeze în celebrul „Eseu asupra problemelor biospeologice”, prima lucrare importantă dedicată biospeologiei din întreaga lume, apărută în anul 1907.

În anul 1920, an în care a devenit membru al Academiei Române, Emil Racoviţă a fost invitat ca profesor la Facultatea de Științe a Universității din Cluj, unde a înființat, la 26 aprilie 1920, primul institut de biospeologie din lume şi unde au activat, pe lângă numeroși cercetători români, şi prieteni ai săi, biologul elvețian Alfred Chappuis şi biologii francezi Jules Guiart şi René Jeannel. În cadrul acestui nou institut, Emil Racoviţă a predat primul curs de biologie generală din România.

O înaltă prețuire i-a fost acordată din partea mai multor foruri științifice care i-au conferit o seamă de titluri: Doctor Honoris Causa al Universității din Lyon (1923), președinte de onoare al Societății Zoologice din Franța (1925), membru corespondent al mai multor societăți științifice, președinte al Academiei Române (1926-1929).

Mistuit de o boală necruțătoare, profesorul Emil Racoviță se stinge din viață la Cluj, la 19 noiembrie 1947, rămânând în istoria științei românești ca una dintre figurile cele mai marcante.

Dând o importanță deosebită studiului temeinic, cunoașterii, el ne-a transmis un vibrant mesaj care este de o însemnată actualitate: „A ști sau a nu ști, aceasta e întrebarea!” – spunea Emil Racoviță. – „Căci a nu ști înseamnă: superstiții, egoism orb, concurență sălbatecă, neînțelegere, dușmănie, război, foamete, prăpăd. A ști înseamnă pentru omenire: organizare temeinică, activitate rațională, cooperatism, solidaritate, evoluție pașnică …”

Surse:

– Albu, Paula. „Emil Racoviță și concepția sa biologică”, București, Editura Agro-Silvică de Stat, 1956, p.5-6;

– „Emil Racoviță”, București, Editura Ion Creangă, 1983, p.3-15.

Foto: volume aflate în Colecțiile Bibliotecii Județene „I.A. Bassarabescu” Giurgiu

Simona Tănase, bibliotecar