Dan Motreanu: Consiliul Uniunii Europene a aprobat noua lege privind confiscarea bunurilor provenite din infracțiuni

Dan Motreanu: Consiliul Uniunii Europene a aprobat noua lege privind confiscarea bunurilor provenite din infracțiuni

Am votat în favoarea acestui act normativ, atunci când a fost discutat în plenul Parlamentului European.

Noua reglementare vizează urmărirea, identificarea, indisponibilizarea, confiscarea și gestionarea bunurilor provenite din infracțiuni.

Printre infracțiunile vizate se numără criminalitatea organizată, terorismul, traficul de persoane și traficul de droguri.

Confiscarea averilor nejustificate va fi posibilă în cazul în care bunurile care sunt vizate au legătură cu acțiuni comise prin intermediul unei organizații criminale.

Țările UE vor confisca banii proveniți din săvârșirea de infracțiuni. De asemenea, vor adopta legi care să le permită să confiște bunuri a căror valoare corespunde veniturilor provenite din săvârșirea infracțiunilor.

Statele membre trebuie să asigure resursele necesare pentru autoritățile care au atribuții în ceea ce privește confiscarea. Autoritățile implicate trebui să dispună de personal calificat și de resurse financiare, tehnice și tehnologice corespunzătoare.

Birourile de recuperare a activelor vor avea sarcina de a urmări și de a identifica banii proveniți din săvârșirea de infracțiuni și vor sprijini autoritățile naționale și Parchetul European în investigațiile efectutate.

Birourile de gestionare a activelor vor putea vinde bunurile indisponibilizate.

Veniturile estimate ale organizațiilor criminale se ridică la cel puțin 139 de miliarde de euro pe an, potrivit Europol.

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *