Dan Barna a scos milioane de euro din afaceri cu statul

Dan Barna a scos milioane de euro din afaceri cu statul

Acesta este titlul dat de Evenimentul Zilei unui articol care mi-a atras atenţia. Nu cu mult timp în urmă scriam că diferenţa dintre putere şi opoziţie constă în doar 20 de procente, în sensul că cei care sunt la putere beneficiază de 60% din contracte cu statul, în timp ce opoziţia are numai 40% contracte cu statul. Acesta este motivul luptei dintre putere şi opoziţie, restul sunt doar declaraţii politice. Ca şi concluzie, preacinstitul Dan Barna, preşedintele USR şi candidat la preşedinţia ţării nu este cu nimic mai breaz decât ceilalţi politicieni deveniţi milionari în euro urmare a contractelor cu statul.

În rândurile ce urmează vă prezentăm un fragment din articolul apărut în cotidianul Evenimentul zilei:

“Contracte cu statul de milioane de euro

26 ianuarie 2010, firma liderului USR a primit, din partea Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, un contract în valoare de 163.580,8 lei cu TVA (40.895,2 euro), pentru prestarea unor activităţi de formare profesională.

4 septembrie 2013, Ministerul Administrației și Internelor atribuie aceleiași firme un lot, în valoare de 992.194 lei cu TVA (220.576,4 euro), pentru servicii de elaborare și tipărire a ghidului de procedură, machetare și tipărire de fluturași, în cadrul unui program denumit „Dezvoltarea Capacității Instituționale a MAI în domeniul gestionării dosarelor europene”.

06 iunie 2014 – Contractul de prestare servicii nr. 210, încheiat între MDRAP și SC GEA STRATEGY & CONSULTING SA, având ca obiect prestarea de servicii de realizare a unui studiu al sistemului de indicatori ai PODCA pentru atingerea țintelor de program planificate, valoare contract 53.900,00 lei, fără TVA.

06 iulie 2015 – Contractul de prestări servicii nr. 216, încheiat între MDRAP și SC GEA STRATEGY & CONSULTING SA, având ca obiect achiziția de servicii de consultanță pentru DDCA privind abordarea principiilor orizontale la nivelul POCA 2014-2020, valoare contract 140.000,40 lei, fără TVA.

Acordul – cadru de prestări servicii nr. 197, încheiat între MDRAP și promitenții prestatori: SC ACZ CONSULTING SRL, ASOCIEREA SC CVITTA STRATEGY & CONSULTING SA (LIDER ASOCIERE) și CULT MARKET RESEARCH SRL, INSTITUTUL ROMÂN PENTRU EVALUARE și STRATEGIE (IRES) SRL, cu următoarele valori rezultate din propunerile financiare: SC ACZ CONSULTING SRL 1.118.625,00 lei fără TVA, respectiv 1.331.163,75 lei cu TVA, ASOCIEREA SC CIVITTA STRATEGY & CONSULTING SA (LIDER ASOCIERE) și CULT MARKET RESEARCH SRL 1.489.900,00 lei fără TVA, INSTITUTUL ROMÂN PENTRU EVALUARE și STRATEGIE (IRES) SRL 1.540.049,00 lei fără TVA.

Comanda nr. 3938145/ 15.03.2012, cu o valoare de 32.900,00 lei, fără TVA, având ca obiect servicii de educare a adulților în domeniul achizițiilor publice, nivel avansat, cu obținerea certificatului de expert achiziții publice.

Acordul- cadru nr. 231/02.08.2018, având ca obiect achiziționarea de servicii de formare a personalului AM POCA și a direcțiilor suport din cadrul MDRAP, în care operatorul economic are calitatea de promitent- prestator, cu o ofertă în valoare de 885.640,07 lei, fără TVA. Menționăm că, până la momentul actual, nu au fost încheiate contracte subsecvente în baza acordului- cadru cu acest promitent- prestator.

Nota de comandă nr. 3942305/ 31.05.2019, emisă de MAI către Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG SRL, în valoare de 15.900,00 lei, fără TVA, având ca scop servicii de educare a adulților în domeniul achizițiilor publice, nivel avansat, cu obținerea certificatului de expert achiziții publice.

Nota de comandă nr. 3942299 /31.05.2019, emisă de MAI către Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG SRL, în valoare de 61.875,00 lei, fără TVA, având ca scop servicii de educare a adulților în domeniul managementului de proiect pentru un număr de 45 de salariați din Autoritatea de Management a PODCA, precum și din alte direcții ale MAI.

Contractul de servicii nr. 79/ 20.05.2013, încheiat între MDRAP și Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG SRL, având ca obiect prestarea de servicii privind organizarea evenimentului anual de informare pentru beneficiarii, partenerii și potențialii beneficiari ai PODCA, pentru anul 2012.

17 octombrie 2014, un contract în valoare de 352.626,2 lei cu TVA (78.361,4 euro) cu Ministerul Justiției.

Un contract în data de 18 februarie 2010, de la Consiliul Județean Ialomița, condus, atunci, de “baronul” PSD Vasile Ciprian Ciupercă. Obiectul contractului era prestarea unor servicii, iar valoarea s-a ridicat la 90.528,7 lei cu TVA (22.632,2 euro).”

I.C.MANDU

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *