ALERTĂ! Atenționare ANM în aproape toată țara!

ALERTĂ! Atenționare ANM în aproape toată țara!

Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni, o atenționare de Cod galben de instabilitate atmosferică și ploi, care vizează 34 de județe și Municipiul București și care va fi valabilă până la ora 23:00, potrivit Agerpres.

Potrivit prognozei, pe durata zilei de luni, în intervalul 12:00 – 23:00, în sudul, estul şi local în centrul ţării şi la munte vor fi intervale cu manifestări de instabilitate atmosferică.

Astfel, se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 – 25 l/mp, iar izolat 40 – 50 l/mp.

Judeţele vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamţ, Suceava, Harghita, Covasna, Braşov, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Teleorman, Olt, Vâlcea, Gorj, Dolj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Bucureşti, Ilfov, respectiv parţial în judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş şi Cluj.

Totodată, în intervalul 10 iunie, ora 10:00 – 11 iunie, ora 23:00, va fi în vigoare o informare de vreme rea în majoritatea regiunilor. Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 – 25 l/mp, iar pe arii restrânse 35 – 40 l/mp. Fenomenele vor fi mai frecvente în timpul după-amiezelor şi serilor.

ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza atenţionarea şi informarea emise luni.

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *