La Giurgiu se nasc sperante pentru viitorul tenisului de camp

La Giurgiu se nasc sperante pentru viitorul tenisului de camp

După ce clubul de tenis de la Voinţa din vecinătatea parcului Alei unde cei ce iubeau tenisul se întâlneau şi „încingeau” câte-o partidă de tenis de câmp a fost distrus, habar nu am avut că în Giurgiu un om cu suflet mare a redeschis speranţele copiilor ce se visează un viitor Ion Ţiriac, un Ilie Năstase şi de ce nu o Simona Halep.

Zilele trecute, cu totul întâmplător am aflat că în Giurgiu, pe şoseua Prieteniei există o bază sportivă „Sigma Sports” unde a avut loc un turneu de tenis de câmp dedicat zilei de 1 iunie, turneu desfăşurat pe categorii de vârstă între 6-8 ani, 8-10 ani şi 10-12 ani. Cel care s-a ocupat ca acest turneu să poată avea loc este profesorul Cătălin Paraschiv.

Următorul turneu care face parte din proiectul „ Sănătate şi educaţie prin tenis de câmp”este programat pentru data de 18 iunie şi se va desfăşura în localitatea Ruse-Bulgaria. Lotul de tenismeni români va fi compus din 6 sportivi.

Omul acesta, profesorul antrenor Cătălin Paraschiv, merită toată stima şi consideraţia noastră pentru efortul pe care-l depune. Acest om plin de modestie şi de un bun simţ cum rar întâlneşti este un îndrumător de speranţă, speranţa copiilor talentaţi care îndrăgesc acest sport şi care doresc să se înscrie în competiţii naţionale şi internaţionale ca să-şi poată etala măiestria. Acum prin Cătălin Paraschiv  li se deschid porţile spre un vis ce se poate transforma în realitate.

Părinţii care doresc să-şi scoată copiii din mirajul calculatorului care duce spre sedentarism, pentru o taxă modică îşi pot îndruma copiii să practice acest sport nobil.   Profesorul Cătălin Paraschiv poate fi contactat la baza sportivă „ Sigma Sports „ .

Vorbeam de caracterul deosebit de frumos al acestui om . Da, aşa este şi vă voi da  un singur exemplu în acest sens. Copiii ale căror familii au o situaţie precară din punct de vedere financiar, dar îndrăgesc tenisul de câmp şi au vădite înclinaţii spre acest sport, o pot face gratuit.

Vă mulţumim domnule profesor în numele acestor copii cărora prin dumneavoastră li se deschide un orizont spre un drum ce poate deveni în timp, prin muncă, seriozitate şi perseverenţă o carieră de succes.

I.C.MANDU

 

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *