VREME ANORMALA pentru aceasta perioada, anunta meteorologii

VREME ANORMALA pentru aceasta perioada, anunta meteorologii

În zilele de sâmbătă și duminică, în majoritatea țării, temperaturile vor scădea cu peste 10 grade față de normalul perioadei, iar minimele vor ajunge la 6-8 grade.

Pe parcursul zilei de sâmbătă, în țară, temperaturile vor coborî cu peste 10 grade Celsius și vor fi semnalate ploi, descărcări electrice și intensificări ale vântului.

„În weekendul acesta vorbim de o răcire semnificativă a vremii din pricina unei mase de aer rece, care va determina o scădere a valorilor termice chiar și cu peste 10 grade față de ce am avut zilele anterioare, astfel încât vremea va deveni răcoroasă pentru această dată, chiar rece în nordul și nord-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor situa undeva între 14 și 24 de grade Celsius pe parcursul zilei de sâmbătă, care pare să fie cea mai rece, cele mai scăzute valori, cele de 14-15 grade se estimează a fi în partea de nord a Moldovei iar cele mai ridicate, de 23-24 de grade, în sudul țării. Pe lângă valorile maxime, vorbim și despre o scădere a valorilor minime. Temperaturile din cursul nopții vor scădea destul de mult, astfel că în depresiuni vor atinge 3-4 grade, în estul Transilvaniei, dar în partea de nord a teritoriului vorbim de minime de 6-8 grade. În sud, puțin mai mult, sâmbătă spre duminică temperaturile minime vor fi de 12-13 grade chiar și în zona Capitalei, puțin mai ridicate, pe Litoral, 13-14 grade. Deci răcire semnificativă”, a declarat  Alina Șerban, meteorolog de serviciu în cadrul ANM.

Sursa citată a mai precizat că duminică, temperaturile maxime vor cunoaște o creștere ușoară însă nesemnificativă pentru această perioadă din an. Ploile vor scădea în intensitate și se vor semnala pe arii mai restrânse.

„Duminică vorbim de o ameliorare ușoară sub aspect termic, temperaturile vor mai crește timid însă vremea va fi în continuare răcoroasă cu valori termice mai scăzute decât în mod normal a se înregistra la această dată adică nu se vor mai înregistra 14-15 grade însă temperaturile vor pleca de la 19 grade în nordul țării, în estul Transilvaniei, până spre 25-26 de grade în partea de sud și de sud-est a teritoriului. Ploile vor fi pe arii mai restrânse, nu vor mai avea potențial convectiv, vor fi în general averse, se vor semnala prin nordul, centrul și prin estul țării, în zonele montane, în general cu caracter local și pe spații mai restrânse în rest”, informează reprezentantul ANM.

În sudul ţării, ziua de sâmbătă va fi una de răcoroasă pentru această perioadă, vor fi înregistrate ploi, fenomene meteo care vor continua și pe parcursul zilei de duminică.

„În  sud  vorbim de o răcire semnificativă, de la peste 30, 33, 34 de grade cât am înregistrat zilele acestea, la temperaturi maxime de cel mult 21-22 grade sâmbătă iar de duminică ușor mai ridicate, dar nici atunci nu se va apropia măcar de un normal al perioadei. Estimăm maxime de 24-26 de grade pe parcursul zilei de duminică. Dacă vor mai apărea ploi, acestea vor fi cu totul trecătoare și slab cantitativ în cursul după-amiezii”, a declarat meteorologul de serviciu.

Vremea răcoroasă va fi resimțită și pe litoral acolo unde temperaturile maxime nu vor depăși 23-24 de grade Celsius. Totodată este așteptată o intensificare a vântului.

În zonele montane, pe alocuri temperaturile vor scădea până la valoarea de 0 grade Celsius însă ploile vor fi înregistrate doar pe arii restrânse și vor fi de scurtă durată.

Vremea se va păstra în același registru și pe parcursul săptămânii viitoare.

„Săptămâna viitoare se pare că vremea va rămâne răcoroasă chiar dacă vom mai avea ușoare variații termice de la o zi la alta, adică vor fi regiuni în care vor mai crește ușor temperaturile, regiuni în care vor mai scădea ușor în funcție de ariile cu precipitații. Per total, la modul general, temperaturile rămân sub cele caracteristice acestei perioade”, a declarat meteorologul din cadrul ANM, Alina Șerban.

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *