Urgia de la Academia de Poliție: 74,3% dintre tezele de doctorat verificate sunt suspecte de plagiat !!! Într-un tabel apare şi numele fostului inspector şef al IPJ Giurgiu, comisar şef Cătălin Ţone

Urgia de la Academia de Poliție: 74,3% dintre tezele de doctorat verificate sunt suspecte de plagiat !!! Într-un tabel apare şi numele fostului inspector şef al IPJ Giurgiu, comisar şef Cătălin Ţone

80 de teze de doctorat susținute în perioada 2011-2016 nu se regăsesc în format electronic în arhiva Academiei de Poliție, iar alte trei teze nu există nici letric (în format tipărit), scrie joi Emilia Șercan în Press One.

Acestor teze dispărute li se adaugă și lucrările științifice a doi decani din Academia de Poliție care conduc cele mai importante două facultăți ale instituției – și care nu sunt de găsit în format electronic: cel al Facultății de Poliție și cel al Facultății de Științe Juridice și Administrative. Ambii și-au obținut titlurile înainte de 2011.

Emilia Șercan este jurnalista care a fost amenințată cu moartea pentru investigațiile sale referitoare la doctoratele de la Academia de Poliție.

Conform aceleiaşi surse, şi anume Emilia Şercan, aflăm că:

Raportul Corpului de Control al ministrului Afacerilor Interne – emis după exact două luni de verificări făcute la Academia de Poliție – scoate la iveală informații șocante despre în una dintre cele mai importante instituții de învățământ superior din România; una menită să pregătească „oameni ai legii”.

Realitatea, pe scurt: 74,3% dintre tezele susținute în perioada 2011-2016 la Academia de Poliție – și trecute deja printr-o primă verificare cu softul de identificare a similitudinilor – sunt suspecte de plagiat.

Academia de Poliție a acumulat atât de multe nereguli în privința procesului doctoral încât a ajuns un adevărat Cernobîl academic. Ani de zile, oameni și instituții au încercat să peticească, să acopere și să ascundă o acumulare uriașă de impostură care, într-un final, a explodat și e pe cale să pulverizeze aproape tot ceea ce înseamnă doctorate acordate în Academia de Poliție.

Acest lucru se întâmplă și pentru că fundația pe care a fost construită una dintre cele două școli doctorale din Academie – cea în Ordine Publică și Siguranță Națională – este una extrem de șubredă, iar explicația este simplă: Ordinea Publică și Siguranța Națională, în care s-au acordat 426 de teze până la finalul anului 2018, este un concept care ține de securitatea populației – și nu un domeniu științific. …

Totuși, acest concept a fost pervertit în domeniu doctoral, iar o ne-știință a devenit știință printr-o serie lungă de complicități formate în anul 2002 în jurul a doi miniștri din guvernul Adrian Năstase: Gabriel Oprea și Ecaterina Andronescu. De altfel, înființarea Școlii Doctorale în Ordine Publică și Siguranță Națională s-a produs simultan cu fulminanta ascensiune universitară a lui Gabriel Oprea – fost vicepremier, ministru al Apărării și de Interne – care a ajuns peste noapte întâi doctor, iar mai apoi profesor și conducător de doctorate la Academia de Poliție. …

Mai departe, compromisurile s-au înmulțit și răspândit de la mediul academic și poliție la serviciile secrete și clasa politică, în care s-au găsit nenumărate persoane interesate să-și înscrie titlul de doctor în CV și chiar pe cartea de vizită. …

Pe listă sunt incluși și 16 angajați în Ministerul Afacerilor Interne (MAI), începând cu un fost consilier al ministrului Carmen Dan și un fost șef al Jandarmeriei Române, continuând cu soțul șefei Școlii Doctorale din Academia de Poliție și cu cinci comisari șefi (unul dintre ei conduce Direcția Generală Anticorupție din MAI) – și încheind cu ofițeri din diverse direcții ale ministerului.

Nota redacţiei:

Surprinzător pentru noi este faptul că în tabelul prezentat, la poziţia 21 apare şi numele fostului şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Giurgiu,  comisar şef  Cătălin Ţone, despre care gurile rele spun că a avut o ascensiune fulminantă într-un timp relativ scurt şi anume: Subofiţer, şef de post al comunei Gostinu după care gradele curg  ajungând comisar şef, ocupă funcţia de inspector şef al IPJ Giurgiu şi obţine şi titlul de doctor. Îmi doresc să cred că domnul comisar şef  Cătălin Ţone şi-a obţinut titlul de doctor fără să apeleze la plagiat, pentru că altfel acest lucru l-ar descalifica ca om al legii. Nu pot să cred că un reprezentant al poliţiei, care prin natura funcţiei de apărător al legii  trimite excrocii la puşcărie, tocmai el să apeleze la o excrocherie demnă de un găinar. Până la aflarea adevărului, dacă acest lucru se va dori să fie aflat, domnul comisar şef Cătălin Ţone beneficiază, şi pe bună dreptate, de prezumţia de nevinovăţie.

I.C.MANDU

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *