Toate școlile din județul Giurgiu vor fi închise miercuri, 8 octombrie, din cauza codului roșu de vreme rea, anunță Prefectura

Toate școlile din județul Giurgiu vor fi închise miercuri, 8 octombrie, din cauza codului roșu de vreme rea, anunță Prefectura

Toate unitățile de învățământ din județul Giurgiu vor fi închise miercuri, 8 octombrie 2025, în urma deciziei luate de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, convocat în ședință extraordinară în contextul avertizărilor meteorologice de cod roșu.

Prefectura Giurgiu a anunțat oficial suspendarea cursurilor în toate școlile, grădinițele și liceele din județ, ca măsură de protecție a populației, în condițiile în care sunt așteptate ploi torențiale și vânt puternic.

Decizia a fost publicată marți, 7 octombrie, pe site-ul instituției.

În anunț se precizează că hotărârea a fost luată „în vederea protejării vieții și integrității cetățenilor”, iar toate autoritățile locale și județene sunt mobilizate pentru prevenirea situațiilor de urgență ce pot apărea în contextul manifestării fenomenelor meteo extreme.

Ministerul Educației a transmis anterior că, în județele unde se decid suspendări ale activității didactice, consiliile de administrație ale școlilor trebuie să stabilească modalitatea de recuperare a orelor pierdute.

Sursa: Edupedu.ro

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *