Sănătatea trebuie să fie principala noastră preocupare, a declarat primarul comunei Malu, Mirel Jantea

Sănătatea  trebuie să fie principala noastră preocupare, a declarat primarul comunei Malu, Mirel Jantea

În comuna Malu din județul Giurgiu incidența atinsese o cotă îngrijorătoare, mai exact în data de 18  octombrie, când se ajunsese la 27,14 la mia de locuitori. Din acest considerent a fost imperios necesar să se instituie carantina locală pentru o perioadă de 14 zile începând cu data de 22  octombrie ceea ce a dus la o scădere semnificativă a numărului de infectați cu virusul SARS -COV -2 .

Primarul comunei Malu, Mirel Jantea a considerat că este necesar ca prin intermediul publicației noastre să-i mulțumească prefectului Aneta Matei pentru sprijinul acordat, precum și jandarmeriei, poliției și poliției de frontieră care împreună au contribuit la punerea în aplicare a măsurilor stabilite în Planul Cadru Integrat de acțiune al MAI.

Totodată edilul comunei a ținut să-și exprime recunoștința față de concetățenii săi care au conștientizat necesitatea vaccinării convins fiind că în aceste vremuri grija pentru sănătatea noastră și a celor din jurul nostru trebuie să fie principala noastră preocupare, a conchis primarul Mirel Jantea.

I.C.MANDU 

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *