Prin PNDL se construiesc drumuri de unică folosinţă (ÎNREGISTRARE VIDEO). Altfel spus “ce asfaltezi azi este obligatoriu să se strice după prima ninsoare”

Prin PNDL se construiesc drumuri de unică folosinţă (ÎNREGISTRARE  VIDEO). Altfel spus “ce asfaltezi azi este obligatoriu  să se strice după prima ninsoare”

Preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Marian Mina nu ratează nicio ocazie să fie filmat sau pozat lângă utilajele care asfaltează drumurile din comunele judeţului prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) pentru ca ulterior acestea să fie transformate, cu ajutorul presei, în materilale propagandistice cu iz electoral. Sunt convins că nu ar deranja pe nimeni că omul doreşte să-şi facă imagine, lui şi partidului din care provine, dacă drumurile ar fi supuse unor lucrări de calitate care să reziste în timp.

Din păcate vedem că  lucrările, în marea lor majoritate, sunt de foarte proastă calitate cea ce face ca la doi, trei ani drumurile să fie supuse unor noi lucrări de reabilitare . Astfel sunt aruncaţi în groapa nepăsării milioane de euro care îngroaşă conturile unor firme agreate de vremelnicii conducători. Gurile rele spun că un procent substanţial din banii alocaţii lucrărilor de modernizare, reabilitare sau drumuri noi construite se duc în buzunarele, conturile potentaţilor din judeţ. Dacă printr-o minune ar interveni un control, ceea ce nu cred că se va întâmpla, care să verifice modul în care au fost obţinute contractele, nu va găsi nimic în neregulă pentru că aparent totul se desfăşoară legal. Mai exact, se face o licitaţie la care se înscriu trei firme şi câştigă firma care are preţul cel mai mic. Ceea ce nu se ştie, dar se ştie, este faptul că cele trei firme  se “ajută” între ele. Ca exemplu o firmă de la Suceava, una de la Constanţa şi una de la Giurgiu se prezintă la licitaţie, dacă licitaţia se ţine la Giurgiu câştigă firma din Giurgiu, la Suceava participă aceleaşi firme şi câştigă Suceava, acelaşi lucru se întâmplă şi la Constanţa.

Ne mai putem întâlni cu o situaţie când pentru o lucrare de asfaltare, la Giurgiu să zicem, se prezintă la licitaţie  firmele din cele trei localităţi respectiv Suceava, Constanţa şi Giurgiu, câştigă licitaţia firma din Constanţa, dar lucrările le dă în antepriză firmei din Giurgiu.

Şi mai există o a treia situaţie când la licitaţie se prezită trei firme din acelaşi judeţ care-şi impart lucrările între ei. Din punct de vedere legal sunt de neatacat. Acesta este modul de furt din bugetul ţării protejat de lege, cu alte cuvinte furt pe faţă cu acte-n regulă.

Dar pentru o şi mai bună edificare vis-à-vis de cele relatate vă pun la dispoziţie o investigaţie jurnalistică de foarte bună calitate făcută de Alex Nedea de la Recorder care în periplul său prin ţară trece şi prin judeţul nostru. Vă rog să urmăriţi cu maxima atenţie această înregistrare video care după părerea mea merită să-i alocaţi aproximativ 30 de minute din timpul dumneavoastră.

I.C.MANDU

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *