PREMIERĂ – spectacolul „Călcând pe melci” de Gelu Brebenel – 13 decembrie 2024 la Teatrul Tudor Vianu
PREMIERĂ
13 decembrie 2024 , Ora 18:00
„Călcând pe melci” de Gelu Brebenel
Un parc. Doi oameni singuri. O întâlnire neașteptată…..
O poveste despre empatie, disperare și speranță cu un final aproape imposibil de anticipat.
„Spectacolul „Călcând pe melci” a venit către mine ca o chemare a sufletului meu de actriță. Personajul Maria prinde viață cu ajutorul uneltelor creative și delicate ale domnului regizor Florin Antoniu, care trezește în mine entuziasmul jocului, dar și o durere pe care cu toții o purtăm și o ținem strâns undeva, în inimă. Împreună vom învăța să eliberăm ce ne apasă și să lăsăm loc pentru iubire, empatie și speranța. Textul domnului Gelu Brebenel ne aduce în față o scriere ca un duel al celor două povești duse în spate, de cele două personaje puternice și fragile în același timp, asemenea unor melci cu casa lor în spate. (Ioana Ancuta Vochin, actriță)
Distribuție: Ioana Ancuta Vochin și Filip Popa
Regie: Florin Antoniu
Text: Gelu Brebenel
Spectacolul face parte din proiectul „Giurgiuveni jos pălăria” ce are ca scop promovarea artistilor giurgiuveni.
Biletele sunt deja disponibile la casa de bilete a teatrului.
