PANAIT ISTRATI – scriitorul hoinar – 138 de ani de la naștere

PANAIT ISTRATI – scriitorul hoinar – 138 de ani de la naștere

Pe 10 august 1884, se naște la Brăila (ca fiu al unui contrabandist grec și al unei spălătorese) Panait Istrati, cel care avea să ajungă scriitorul român de limbă franceză, promovat de Romain Rolland și prieten cu Nikos Kazantzakis, dar nedesprinzându-se de sărăcia în care s-a născut.

Este, rând pe rând, băiat de prăvălie, fecior de casă, hamal în port la Giurgiu, zugrav, portar la ,,Regina Hotel”; îl atrage necunoscutul și astfel se îmbarcă clandestin pe un vapor spre Alexandria, cutreieră Egiptul și se întoarce la Brăila.

În 1920, se stabilește la Nisa și lucrează ca fotograf ambulant. În 1923, scrie„ Kir Nicolas”, „Codin”, „Stavro” și povestirea care l-a făcut celebru, „Kira Kiralina”, cu o prefață de Romain Rolland. După publicarea povestirii, R.Rolland îl numește pe Panait Istrati „un Gorki balcanic” .

În 1916, grav bolnav de tuberculoză, emigrează în Elveția, unde aprofundează limba franceză și clasicii literaturii franceze.

Este vicepreședinte al Asociației ,,Prietenii URSS”, iar în 1928 pleacă în Grecia cu Nikos Kazantzakis, unde este acuzat de propagandă comunistă și se întoarce în URSS. După călătoria în URSS, publică „Spre o altă flacără”, fiind profund dezamăgit de ceea ce înseamnă comunismul pus în practică și de falsitatea teoriilor comuniste.

Moare în 1935, bolnav de tuberculoză, singur, sărac și fără prieteni.

Surse:

-George Călinescu, „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, Editura Minerva, 1986

https://ro.wikipedia.org/wiki/Panait_Istrati

Foto: volume din colecțiile Bibliotecii Județene „I.A. Bassarabescu” Giurgiu

Silvana Gruiță, bibliotecar

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *