O NOUĂ ACȚIUNE PENTRU CREȘTEREA DISCIPLINEI ÎN RÂNDUL PIETONILOR ȘI BICICLIȘTILOR
Având în vedere Planul National de Măsuri al I.G.P.R. – Direcția Rutieră – Siguranță rutieră pentru pietoni și bicicliști în 2025, la data de 24 aprilie a.c., polițiștii Serviciului Rutier și cei ai Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat o activitate informativă pe principalele artere din județul Giurgiu, pentru creșterea gradului de disciplină rutieră în rândul pietonilor și bicicliștilor.
Activitatea a avut un caracter atât preventiv, cât și coercitiv.
Scopul acestei acțiuni l-a reprezentat reducerea riscurilor de accidentare a pietonilor și biciliștilor și consolidarea unui climat de siguranță rutieră.
De asemenea, activitatea a vizat atât respectarea normelor rutiere, cât și responsabilizarea conducătorilor auto față de participanții vulnerabili la trafic.
Pietonilor le recomandăm:
-Atunci când traversați strada, atenția vă poate salva viața!
-Alegeți întotdeauna locurile marcate și asigurați-vă că șoferii v-au observat.
-Fiți responsabili întotdeauna când traversați strada!
Polițiștii giurgiuveni continuă să sprijine și să promoveze orice inițiativă menită să promoveze siguranța rutieră și încurajează colaborarea activă între toate categoriile de participanți la trafic.
Pentru a preveni evenimentele rutiere nedorite, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu recomandă conducătorilor de biciclete sau trotinete electrice:
– să utilizați casca de protecție și vesta reflectorizantă, pentru a vă proteja şi pentru a creşte vizibilitatea în deplasările pe drumul public. Casca de protecție este obligatorie pentru conducătorii de biciclete și trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani, atunci când se deplasează pe partea carosabilă.
– reamintim obligaţiile legale pentru biciclişti, referitor la limita de vârstă, de 14 ani, pentru deplasarea cu bicicleta pe drumurile publice, obligaţia de a folosi vesta reflectorizantă şi elementele din echiparea bicicletei, precum şi regula de a purta casca de protecţie şi de deplasare pe partea dreaptă a drumului atunci când participă la traficul rutier.
– recomandăm ca aceia care învaţă mersul pe bicicletă, în special copiii, să utilizeze exclusiv trasee special amenajate sau să facă acest lucru în afara drumului public.
– nu creați suprize în trafic, manevrele bruște şi schimbarea direcţiei de deplasare să fie făcute doar după o asigurare temeinică.
– traversarea drumului pe trecerea pentru pietoni să nu fie făcută pe bicicletă, ci mergând pe lângă aceasta, după ce, în prealabil, v-aţi asigurat că intenţia de a traversa a fost observată de conducătorii auto şi că aceştia pot opri în condiţii de siguranţă.
Dacă ați consumat băuturi alcoolice, nu circulați cu bicicleta sau cu trotineta, vă puneți în pericol viața și riscați să fiți sancționați contravențional.
– Utilizați casca de protecție și elemente de iluminare în echiparea trotinetei, pentru a vă proteja şi pentru a creşte vizibilitatea în deplasările pe drumul public.
– Limita de vârstă pentru deplasarea pe drumurile publice cu troninete electrice este de 14 ani.
– Dacă un drum este prevăzut cu pistă pentru biciclete, atunci trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista respectivă. În lipsa acestei piste, circulația trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă este de 50 km/h.
REȚINEȚI: Traversarea drumurilor publice pe trecerile pentru pietoni, în timpul deplasării pe bicicletă sau trotinetă constituie abatere de la normele de circulație rutieră și poate atrage sancționarea contravențională, sau, mai grav, implicarea într-un eveniment rutier.
Nerespectarea normelor privind circulația bicicletelor sau a trotinetelor electrice constituie contravenție, și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni, respectiv 4-5 puncte amendă.
Nerespectarea normelor privind dotarea bicicletelor sau a trotinetelor electrice se sancționează contravențional cu amendă prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, respectiv 6 – 8 puncte amendă.