Miracol de Crăciun. Revederea după 33 de ani

Miracol de Crăciun. Revederea după 33 de ani

După 1987 prietenul meu Arthur, sas de origine, a plecat în Germania şi s-a stabilit cu Leny, soţia sa în Wisebaden. Unul din cele mai vechi oraşe balneare din Europa, în apropiere de Frakfurt de Main, oraş în care se găsesc 26 de izvoare cu apă minerală caldă şi un izvor cu apă minerală rece.  După aproape 33 de ani Arthur a revenit în ţară. Nu mică mi-a fost bucuria  când a doua zi după Crăciun Arthur îmi bătea în poartă. Sincer nu l-am recunoscut pe prietenul meu din urmă 33 de ani care pe atunci era un tip slăbuţ, blond, cu nişte ochi albaştri ultramarini. În faţa mea acum stătea un domn împlinit, ca să nu spun grăsuţ, cu o calviţie pronunţată. Doar ochii rămăseseră neschimbaţi. Ochii şi numerele nemţeşti de la maşină m-au făcut să-mi dau seama că în faţa mea se găseşte Arthur, pe a cărui soţie minionă, Leny o ţineam căţărată sus pe umerii mei ca să poată vedea filmul din sala ultra aglomerată a fostului cinematograf Bucureşti.

M-a strâns în braţe cu puterea unui urs ardelenesc. Şi chiar dacă amândoi ne doream să dăm dovadă de bărbăţie, lacrimile din ochi ne-au trădat bucuria revederii după 33 de ani. Fără să mai stau pe gânduri am deschis prima dată porţile sufletului şi mai apoi porţile de la intrarea în curte. Asta pentru că un vecin grăbit claxona de mama focului întrucât maşina lui Arthur blocase strada îngustă pe care locuiesc.  Prima lui întrebare după ce şi-a recăpătat glasul a fost:

-Unde este Iuni ?

I-am spus că trebăluieşte prin bucătărie.

-Da, ca de obicei. Iuni, atunci era un fel de o a doua mamă pentru mine şi Leny având grijă de fiecare dată când veneam la voi să ne îndoape cu toate bunătăţile ca pe nişte pui de curcan. Aşa că nu mă miră că acum este în locul unde ea se simte cel mai bine, în bucătărie. Văd că nu ţi-a dispărut dragostea faţă de animale. Câţi câini şi pisici ai ?

-5 câini şi vreo 14 pisicuţe care şi-au stabilit fortul în pivniţă, şi încă două în casă.

Înainte de a intra în casă îmi spune:

Stai puţin, am în maşină un cadou de la Leny special pentru Iuni. Ţie ţi-a trimis o mie de pupici prin mine. Dacă vrei îţi dau pupicii de la Leny acum. După grimasa feţei pe care am făcut-o a izbucnit în râs şi spune :

-Hai lăsăm pupicii pentru mai târziu.

Între timp Iuni auzind discuţii şi neştiind cu cine sunt a ieşit în terasă. Spre deosebire de mine ea l-a recunoscut de prima dată. L-a luat în braţe şi l-a pupat ca pe un frate mai mic pe care nu-l văzuse de foarte mult timp. Şi dintr-o dată întreabă:

-Dar Leny unde este ?

-Leny este pe post de bonă. Are grijă de nepoţica noastră. Fiica noastră pe care o cheamă Iuni, asta ca să vezi cât de mult te iubim, s-a căsătorit şi ne-a făcut cadou o minunăţie de nepoţică. Şi cum ei aveau programat încă din vară un concediu în Alpii Elveţieni la schi ne-am sacrificat noi. Eu am venit acum pentru că nu mai rezistam să nu te văd, mai ales că am avut un vis ciudat şi ştii că sunt prăpăstios, iar în vară venim cu toţii  să  cunoască şi Iuni, fata mea, ce oameni minuaţi au avut grijă de noi în tinereţe.

-Hai termină cu mierea asta din vorbe pentru că doctorul mi-a interzis dulcele din cauza diabetului!

Vreau să-i mai spun ceva dar realizez că noi suntem de ceva vreme încă în terasă fără să-l fi invitat să intre în casă.

-Măi omul lui Dumnezeu, hai odată în casă că ne apucă noaptea afară.

Intrăm în casă. Artur, ca şi cum ar fi cunoscut topografia casei se îndreaptă direct spre bucătărie. Mi-am adus aminte că acolo îi place lui să stea aşa că nu insist să mergem în sufragerie. Se aşează pe colţar, vede scrumiera pe masă şi instantaneu scoate pachetul de ţigări HB, bricheta şi îşi aprinde o ţigară. După ce trage un fum ce se duce până în vârful unghiilor de la picioare zâmbeşte hâtru şi spune:

– Pe tot drumul până aici nu am fumat nicio ţigară. Un doctor i-a băgat în cap lui Leny că tutunul este nociv şi de atunci mi-a interzis să fumez. Ea este convinsă că eu nu mai pun gura pe ţigară, dar parcă de când mi-a interzis, fumez şi mai mult. Ştii cum e? Este ceva asemănător cu fructul interzis. Cu cât ţi se interzice mai dihai să nu faci un lucru, cu atât mai mult aghiuţă te îndeamnă să-l faci. Apropo tu ai copii ?

-Da. Am un băiat pe care-l cheamă Alexandru. A început a doua facultate şi este într-o relaţie cu o fată pe care o cheamă Nicolle de mai mulţi ani. Au prognozat ei ca nunta să o facă în 2021. Aşa că mai am de aşteptat, spre deosebire de tine, ca să devin bunic.

Între timp Iuni a aranjat masa, ceea ce a făcut  ca pentru o scurtă perioada de timp să se aştearnă tăcerea. După masa ne-am dus  în sufragerie la cafea şi ţigară.

-Măi Artur ţi-au trebuit 33 de ani ca să vi să te mai vedem şi noi ?

-Poate nici acum nu veneam dacă nu exista pasiunea generală a tinerilor de a urmări facebook-ul. Zilele trecute, într-o după amiază, Iuni, fata mea se uita pe facebook. Am rugat-o să se uite dacă poate vedea şi informaţii despre Giurgiu . Nu ştiu cum a făcut şi a găsit un ziar Cronica Giurgiuveană unde am văzut fotografia ta. Am citit un articol şi cel care semna era I.C.Mandu. Atunci am fost sigur că tu eşti. Cred că ţi-am trimis zeci, dacă nu sute de scrisori la vechea adresă la care nu mi-a răspuns nimeni. Imediat am decis cu Leny să vin la Giurgiu fiind sigur că am să te găsesc foarte uşor. Ceea ce s-a şi întâmplat. Am oprit maşina în centru, care nu s-a schimbat cu mult faţă de cum îl ştiam, am intrat într-un bar şi am întrebat un cetăţean dacă te cunoaşte şi unde te pot găsi. Spre marele meu noroc mi-a dat adresa exactă. Şi uite-mă ! Sunt în casa ta. Acum mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă ai fi fost plecat din localitate de sărbători, dar  karma a vrut să ne vedem …

-Ce faci ? Cu ce te ocupi în Germania ?

-Şti că Ceauşescu ne-a dat voie, etnicilor germani, tuturor celor care au dorit acest lucru, să plecăm în Germania. Urmare a acelei înţelegeri bilaterale între cele două state  după nici două luni am primit cetăţenia germană, dar din păcate nu am mai putut să o mai  păstrez şi pe cea  română. Aşadar, în acest moment sunt cetăţean german. O mătuşă de-a lui Leny din partea tatălui avea în Wiesbaden un mic hotel. După cum şti oraşul este o staţiune balneară foarte importantă cu vizitatori din întreaga Europă. Hotelul, la acel moment avea doar 25 de camere cu două paturi şi un mic restaurant. În bucătăria hotelului se gătea şi se găteşte şi acum doar cu produse obţinute în micro ferma familiei.  Această mătuşă ne-a luat încă de la început sub aripa ei protectoare. Atât eu cât şi Leny am prestat toate muncile începând de la curăţenia în grajdurile de animale, munca în sere, curăţenia în hotel ceea ce însemna inclusiv curăţenia la toalete, spălatul vaselor, picol, ospătar, barman, ca după 3 ani să fiu promovat managerul hotelului. Din acel moment mătuşa s-a retras din activitate. Întreaga responsabilitate fusese lăsată pe umeri mei şi ai  lui Leny. Din acel an am început extinderea hotelului ajungând astăzi ca hotelul să aibă peste 150 de camere, restaurant cu 300 de locuri, cazino, bar, mai multe terase, piscină cu apă termală şi parc de distracţii acvatice. De 7 ani eu sunt proprietarul hotelului. Tu ce faci ?

-Bine.

-Doar atât ?

-Da, fac bine ! Sau cu alte cuvinte trăiesc. Cum trăiesc asta-i altă poveste. Trăiesc ca alte câteva milioane de români pentru care grija zilei de mâine reprezintă cea mai mare preocupare. Despre o prognoză care să vizeze viitorul nici nu se pune problema. Trăiesc azi pentru azi ! Incertitudinea a fost şi este tot ceea ce ne-au oferit şi ne oferă guvernele, indiferent de coloratura lor politică, care s-au succedat de-a lungul timpului de după 1989 la conducerea României. Ţi-am spus de coloratura politică … este o utopie de-a mea. La noi nu există partide de dreapta sau de stânga, toate sunt o apă şi-un pământ ! Partidele de dreapta iau măsuri de stânga, iar partidele de stânga iau măsuri de dreapta. Doctrina politică de care se face atâta caz există, dar lipseşte cu desăvârşire ! Politicienii zilelor noastre, marea lor majoritate, fac parte dintr-o clasă socială foarte periculoasă numită parvenire. Dorinţa majoră a acestor oligofreni neşcolarizaţi, cu diplome de facultate cumpărate la kilogram, mai nou au inventat un termen analfabeţi funcţionali,  singurul lor scop în viaţă este să fure, să fure cât mai mult! Pentru această specie de oameni ruptă de celelalte milioane de români nu există termenul de saturaţie, ei neavând limite. Singura diferenţă dintre cei de la putere şi cei din opoziţie constă în 20 de procente. Cei care sunt la putere au 60% contracte cu statul, în timp ce partidele aflate în opoziţie au numai 40% contracte cu statul. Pentru cele 20 de procente se bat ei în campaniile electorale. În rest sunt cei mai buni prieteni, au afaceri împreună, merg la chefuri împreună, copiii lor sunt prieteni, ba chiar se căsătoresc între ei. Certurile dintre ei, de la înălţimea tribunei parlamentare nefiind altceva decât praf în ochii proştilor!

-E grav. Şi ce ai de gând să faci ?

-Rămân pe metereze şi mă bat în continuare. Aduc la cunoştinţa opiniei publice toate derapajele acestor pseudo politicieni în încercarea de a-i trezi din această letargie ce poate avea urmări nefaste mult mai nocive decât patimile la care a fost supus poporul român până acum prin aşa cum am mai spus trezirea  conştiinţei civice, morale dacă vrei, a oamenilor încă neinfectaţi de manipulările politicianiste. Nu ştiu dacă voi reuşi să fac acest lucru. Până acum nu am avut niciun rezultat concret, dar eu continui să sper. Dacă nu pentru mine, cel puţin pentru viitorul copiilor noştri care sunt obligaţi să sufere din cauza nepăsării noastre.

-Eşti un idealist. Cred că te lupţi cu morile de vânt.

-S-ar putea să ai dreptate dar şti cum se spune, speranţa moare ultima. Fiecare dintre noi ne naştem cu un destin. Poate ăsta este destinul meu.

Mă uit la ceas. Se apropie de 3 dimineaţa. Nici nu ştiu cum a zburat timpul.

-Tu când pleci ? Îl întreb pe Artur.

-Mâine. Adică azi. Vreau să prind sărbătorile Anului Nou acasă, cu Leny. Ce zici nu vreţi tu şi cu Iuni să veniţi la noi ? Avem foarte mare nevoie de oameni ca voi. Sincer, îmi este foarte greu singur. Tu te-ai bătut destul. Mai lasă-i şi pe alţii.

-Sincer, îi spun, mă onorează propunerea ta, dar mai am nevoie de ceva timp.

-Bine. Poate vă hotărâţi până în vară când am să vin din nou. Numai că atunci am să vin cu Leny.

Râde.

-Să te văd atuci dacă vei avea curajul să o refuzi pe ea. Sincer, Leni mi-a dat sarcină expresă să vă iau şi pe voi cu mine. Dar cum eşti încăpăţânat ca un catâr nu insist acum, dar în vară vin cu forţe proaspete şi vă luăm pe sus !

Îl iau de mână îi arăt unde este baia şi îl duc în dormitor.

-La ce oră să te trezesc ?

-La cel târziu 7:00.

-Eşti nebun? Mai ai doar câteva ore de somn după care trebuie să conduci mii de kilometri ?

-Hai mai taci, doar tu spuneai că un deştept doarme în trei ore cât doarme un prost în 10. Şi tot tu spuneai că sunt un copil deştept. Aşa că, pe cale de consecinţă îmi sunt mai mult decât suficiente 3 ore de somn.

Dimineaţă când m-am dus să-l trezesc Artur se  bărbierise, se îmbrăcase  fiind deja gata pregătit de drum.

I.C.MANDU

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *