LECTURA, O FORMĂ A FERICIRII
Fiecare om care citește ”are puterea să crească, să multiplice modurile în care există, să-şi umple viaţa, să şi-o facă semnificativă şi interesantă”. Cu aceste cuvinte, ce aparțin scriitorului Aldous Huxley, Mihaela Drăgnuță, bibliotecar la secția Împrumut carte pentru adulți din cadrul Bibliotecii Județene ”I.A Bassarabescu” Giurgiu, a deschis activitatea organizată în parteneriat cu Liceul Teoretic ”Nicolae Cartojan” Giurgiu, intitulată sugestiv ”Lectura, o formă a fericirii”, în cadrul căreia a prezentat elevilor clasei a XI-a C1, prof. coordonator Ivan Irina, serviciile de bibliotecă oferite în mod gratuit și i-a invitat să participe la manifestările culturale organizate pe parcursul anului 2023. De asemenea, tinerii au fost invitați să viziteze website-ul Bibliotecii Județene Giurgiu pentru a se informa cu privire la documentele aflate în colecțiile bibliotecii, accesând Catalogul online, dar și pentru a fi la curent cu evenimentele instituției. La finalul întâlnirii, elevii au devenind cititori cu acte în regulă, posesori ai unor permise de acces la bibliotecă.
