De curând, un jurnalist din presa centrală, a scris un articol despre recenta întâlnire dintre preşedintele Iohannis şi celebra de acum jucătoare de tenis Simona Halep, care a avut loc la recepţia oferită de Administraţia Prezidenţială, cu ocazia investirii noului şef al statului în funcţie . Numai că, jurnalistul nostru, în loc de jucătoare a scris speriat poate de arestările din ultima perioadă “judecătoare”. Să existe oare în presă jurnalişti obedienţi care să facă anumite jocuri politice contra unor sume de bani ? Nu pot să cred ( 🙂 ). Nu pot să cred deoarece majoritatea jurnaliştilor cu notorietate ori de câte ori au ocazia vorbesc despre deontologia profesională. Să fie oare unele publicaţii media aservite unor interese meschine care vorbesc de paiul din ochiul altora dar nu sunt capabile să vadă parul din propriul ochi ?  Sincer mi-ar părea rău să văd jurnalişti chemaţi să dea cu subsemnatul pe la DNA. Îmi amintesc cu deosebită plăcere de aforismul post revoluţionar conform căruia jurnaliştii erau consideraţi drept câinii de pază ai societăţii. Există însă după declaraţiile unor oameni avizaţi şi astfel de jurnalişti care se consideră deţinători ai adevărului absolut, dar în realitate sunt scrijelitori de ode şi osanale încât consumatorului de media îi creează o senzaţie de repulsie. Jurnalişti care s-au autoproclamat judecători şi apărători ai ordinii de drept, numai că balanţa pe care o folosesc este total dezechilibrată, având unităţi de măsură diferite pentru aceeaşi cauză şi asta… doar pentru câţiva arginţi care pot atrage după sine oprobiul public.  Sunt convins că somnul lor s-a transformat într-un coşmar în care visează că cei care le-au cumpărat  vasalitatea se transformă în chipuri demonice care le îndeasă pe gât bani, mulţi bani, care-i asfixiază. Este suficient ca soţiilor lor să le  scape din mână pe gresia bucătăriei tacâmurile, ca lor, jurnaliştilor imorali, să le sară inima din piept, să li se pară că aud zdrăngănit de cătuşe. Mă uit de multe ori oripilat la unele posturi de televiziune naţională în care fapte neadevărate ne sunt prezentate drept dovezi indubitabile. Nu pot să cred că se expun să fie citaţi  în instanţele de judecată sub acuzaţia de calomnie numai de “amorul artei” . Riscul la care se expun este mult prea mare doar pentru salariul pe care-l primesc ca jurnalişti. De curând am urmărit o emisiune TV în care moderatorul a fost pus la punct de un invitat doar arătându-i-se degetul arătător ce părea să spună “stai cuminte că altfel te torn şi pe tine la DNA, doar şti că am înregistrarea telefonică dintre tine şi X-ulescu, care te poate trimite după gratii alături de prietenii tăi…”    Vreau să cred că astfel de jurnalişti sunt foarte puţini, iar presa va rămâne în continuare CÂINELE DE PAZĂ AL SOCIETĂŢII.

I.C.MANDU