Jean-Baptiste Poquelin, cunoscut mai bine ca Molière (n. 15 ianuarie 1622 – d. 17 februarie 1673), a fost un scriitor francez de teatru, director și actor, unul dintre maeștrii satirei comice.

Organizator al asociației teatrale „L’Illustre Théâtre”, devenită, din 1665, trupa lui Ludovic al XIV-lea, a desfășurat o vastă activitate teatrală. În opera sa dramatică în versuri și proză, a abordat modalități diferite ale comediei, în genere în forme amestecate, epuizând întreaga gamă a mijloacelor comicului. Prin creația sa, a oferit comediei franceze, pornite de la nivelul farsei primitive, al teatrului italian cu măști și comediei de intrigă, valoare autonomă, în câteva capodopere, prin care a inaugurat comedia de moravuri.

„Les Précieuses“ i-a câștigat lui Molière atenția și critica multora, dar nu a înregistrat un succes popular. I-a cerut atunci partenerului său italian, Tiberio Fiorelli, cunoscut pentru opera sa ,,Scaramouche”, să-l învețe tehnicile ,,Commediei dell’arte”. Opera din 1660, ,,Sganarelle, ou le Cocu imaginaire” (Încornoratul imaginar), pare a fi un tribut atât pentru Commedia dell’arte, cât și pentru învățătorul său.

În 1662, Molière s-a mutat la Théâtre du Palais-Royal, tot alături de partenerii săi italieni și s-a căsătorit cu Armande, pe care o credea a fi sora Madeleinei; era, însă, fiica sa nelegitimă, rezultatul unui flirt cu ducesa de Modène în 1643, când Molière și Madeleine își începeau aventura. În același an, a jucat ,,L’École des femmes” (Școala femeilor), o altă capodoperă.

Prietenia lui Molière cu Jean Baptiste Lully l-a influențat în scrierea operelor ,,Le Mariage forcé” și ,,La Princesse d’Élide” (subintitulată „Comédie galante mêlée de musique et d’entrées de ballet“), scrisă pentru divertismente regale la Versailles.

,,Le Tartuffe, ou L’Imposteur” a fost interpretată, de asemenea, la Versailles, în 1664, creând cel mai mare scandal din cariera artistică a lui Molière. Descrierea ipocriziei generale a claselor dominante a fost considerată un ultragiu și a fost contestată violent.

În 1666, s-a pus în scenă ,,Le Misanthrope “. Se consideră acum, în mare măsură, cea mai distinsă capodoperă a lui Molière, cea cu cel mai înalt conținut moral, dar a fost foarte puțin apreciată la vremea respectivă.

Molière, acum bolnav, își reduce producția. ,,Le Sicilien, ou l’Amour peintre” a fost scrisă pentru festivitățile de la castelul din Saint-Germain. ,,George Dandin, ou le Mari confondu” (Soțul zăpăcit) a fost puțin apreciată, însă succesul s-a întors cu ,,L’Avare” (Avarul), astăzi foarte cunoscută.

A folosit din nou muzica lui Lully pentru ,,Monsieur de Pourceaugnac”, ,,Les Amants magnifiques”, și, în final, pentru ,,Le Bourgeois Gentilhomme” (Burghezul Gentilom), o altă capodoperă a sa. Se pretinde a fi în particular dirijată împotriva lui Colbert, ministrul care îl condamnase pe fostul ministru de finanțe, Fouquet.

,,Les Femmes savantes “ (Doamnele savante) din 1672, a fost o capodoperă născută din dorința de a face simțită prezența muzicii în teatru, din moment ce Lully influențase, în oarecare măsură, opera în Franța, astfel încât Molière a fost nevoit să se întoarcă la opera sa tradițională. A fost un real succes, care a condus la ultima sa lucrare, de asemenea considerată de mare valoare.

Unul dintre cele mai faimoase momente din viața lui Molière este ultimul, care a devenit proverbial: a murit pe scenă, în timp ce juca ,,Le Malade imaginaire “ (Bolnavul închipuit). În timp ce vorbea, s-a prăbușit pe scenă și după câteva ore a murit, fără împărtășanie, pentru că doi preoți refuzaseră să-l viziteze, iar al treilea a ajuns prea târziu.

Ca actor, legile vremii nu i-au permis să fie îngropat în cimitir, pe tărâm sfânt. Soția sa, Armande, a fost cea care i-a cerut regelui Ludovic al XIV-lea să-i permită funeralii „normale“ pe timp de noapte.

În 1792, rămășițele sale au fost aduse la muzeul monumentelor franceze și în 1817 transferate la Cimitirul Le Père Lachaise , Paris, în apropiere de cele ale lui La Fontaine.