Ionel Dinu una spune si alta gandeste…

Ionel Dinu una spune si alta gandeste…

Carismaticul personaj al politicii giurgiuvene, preşedintele organizaţiei judeţene a PMP Giurgiu, domnul Ionel Dinu, la recenta conferinţă a uimit presa locală prin prestaţia avută. Numai un neiniţiat nu ar fi observat ironia fină folosită pe tot parcursul discursului pe care l-a avut . Numai dacă nu eşti dus cu pluta poţi să crezi că peste noapte, Ionel Dinu duşman declarat al domnului senator Bădălău, a trecut de la o extremă la alta, ajungând până acolo încât să recunoască meritele incontestabile ale celui care până mai ieri, era considerat de Ionel Dinu, drept un hoţ care a furat voturi, care împreună cu fostul ministru al dezvoltării a cumpărat conştiinţele primarilor, ca acum să spună că “Nicolae Bădălău a dovedit că a fost un adevărat preşedinte în această perioadă, acest lucru rezultă atât din bătălia pe care a dat-o pentru europarlamentare cât şi în alegerile prezidenţiale. Rezultatele l-au dus în vârful ierarhiei politice  giurgiuvene…” Este clar ca lumina zilei că sub morga-i serioasă, de fapt se ascundea o ironie acidă. Pentru moment, până să realizez hilarul situaţiei, chiar nu mai ştiam ce să cred. Avea o figură asemănătoare italianului mafiot dintr-o reclamă publicitară, pe faţa căruia se citea mila faţă de un om care a refuzat să mănânce ce i se oferea şi se îmbolnăvea de numai putea să meargă, în realitate omul avea picioarele băgate-n beton. Cam tot aşa-i pare rău lui Ionel Dinu de Nicolae Bădălău.

O altă ironie la fel de subtilă a fost şi aceea cu prietenul venit tocmai din nordul ţării, care a rămăs perplex de frumuseţea centrului oraşului nostru, frumuseţe realizată după cum spunea Ionel Dinu , datorită reparaţiilor făcute colegiului Ion Maiorescu prin stradania primarului Barbu. Prin această remarcă, chipurile vroia să-l laude pe primar.   E clar ca lumina zilei că a dorit să-l ironizeze şi  pe primarul Barbu, deoarece centrul oraşului arată la fel de mai bine de 6 ani, iar colegiul Maiorescu are aceeaşi arhitectură încă de când a fost construit.  Mă bucură transformarea domnului Ionel Dinu. Posibil noua sa calitate aceea de preşedinte de partid, să fi fost de bun augur transformându-l dintr-un politician coleric, într-un politician rasat .  Felicitări domnule Dinu.

 

I.C.MANDU

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *