Greva elevilor există, o avem, mai rămâne greva copiilor de la grădiniţă, asta dacă nu cumva …

Greva elevilor există, o avem,  mai rămâne greva copiilor de la grădiniţă, asta dacă nu cumva …

Mă uit la televiziunile de ştiri şi pe toate canalele văd sindicatele din mai toate domeniile de activitate cum cer măriri de salarii, asta ca şi cum liderii lor ar fi nişte acefali care nu au nici cele mai elementare noţiuni de economie. Nu este deloc adevărat.  Aceşti băieţi deştepţi fie fac jocurile cine ştie căror interese, fie doresc prin aceste mişcări sociale să le demonstreze sindicaliştilor că nu le iau banii de pomană fără să facă nimic pentru ei. Dar ne-am obişnuit  de 32 de ani de astfel de tertipuri murdare când urmare a acţiunilor sindicale se măresc cu câţiva lei salariile pentru ca numai după câteva zile să înceapă concedierile şi oamenii să rămână fără nicio sursă de venit, ceea ce-i determină să ia  calea pribegiei de unde se întorc marea majoritate dintre ei storşi de vlagă sau şi mai grav, în patru scânduri.  

Dar ce mă enervează cel mai mult este situaţia în care anumiţi politicieni pentru a-şi atinge scopurile electorale manipulează copiii. Este ştiut de toată lumea că în România fucţionează şcolile de stat, unde învăţământul este gratuit. Mai există şi şcolile particulare, cu taxă, unde părinţii cu dare de mână îşi trimit odraslele să înveţe carte.  Nu mă pot pronuţa dacă este bine sau rău ca alevii  încă din primii ani de liceu să fie atraşi de un partid sau altul pentru a fi implicaţi în activităţi politice care nu au absolut nicio legătură cu educaţia şcolară. Aceasta este de altfel şi explicaţia faptului că elevii doresc să le fie plătită performanţa şcolară prin burse, şi din acest motiv fac grevă.

Ce să înţelegem că în condiţiile în care guvernul nu le dă satisfacţie doleanţelor lor, doleanţe despre care ştim că politicienii îi învaţă ce şi cum să spună, nu se mai duc la şcoală şi rămân analfabeţi, forţă de muncă ieftină ? Sau nu vor mai învăţa decât atât cât să treacă clasa, cu sau fără examenul de maturitate luat, simpli analfabeţi funcţionali ? Atunci când spui bursă de performanţă spui şi nota 10, nu 8,5.  Copiii ar trebui să înţeleagă că aceste burse pot fi considerate drept un stimulent pentru competiţie, astfel încât copiii cu medii de 8,5 să înveţe mai mult să atingă performanţa maximă. Bursele de performanţă sunt burse de performanţă  punct. Nu pot fi comparate cu burse sociale alocate copiilor care provin din familii nevoiaşe.

Ca o confirmare a faptului că unii politicieni manipulează copiii am să vă prezint o recentă postare în mediul online a deputatei PSD Giurgiu Cristina Elena Dinu :

“NU facem „economie” la buget, sacrificând #copiii şi luându-le un drept câştigat, meritat!

#PSD condamnă ferm decizia Ministrului Educaţiei de a schimba peste noapte criteriile generale de acordare a #burselor elevilor!

Fără vreo justificare, fără vreo dezbatere publică, a fost modificată #media necesară elevilor pentru a obţine #bursa de merit: de la 8.50 la 9.50.

Sunt 730.000 de #tineri din întreaga ţară care vor pierde banii respectivi şi consider că #revolta lor este complet justificată. Mai ales că măsura le-a fost #impusă, fără ca ministrul Educaţiei să aibă vreo discuţie cu reprezentanţii asociaţiilor elevilor sau părinţilor.

Îmi doresc ca măcar acum, în al 12-lea ceas, acest #dialog să fie deschis şi să fie găsite #soluţiile pentru ieşirea din această criză!

Sistemul de învăţământ a avut, oricum, de suferit din pricina pandemiei, veniturile românilor sunt afectate de creşterile uriaşe ale preţurilor și chiar nu era momentul pentru o astfel de măsură. “

Recent Marcel Ciulacu, preşedintele PSD spunea că există toate premizele ca PSD-ul să se retragă de la guvernare în condiţiile în care politicienii PNL vor mai ataca miniştri PSD. Dacă e să luăm de bună această declaraţie, Marcel Ciolacu va lua măsuri disciplinare împotriva deputatei pentru că l-a atacat pe ministrul PNL. Sau la PSD nu se pune ?

Există posibilitatea ca distinsa doamnă deputat  Cristina Elena Dinu să nu fi avut  niciun moment  intenţia să manipuleze sau să dezinformeze. Pur şi simplu nu a avut timp să se documenteze. Din acest raţionament ne-am documentat noi pentru domnia sa şi cu deplină condescendeţă îi aducem la cunoştinţă următoarele :

Bursele de performanță și de merit stimulează competiția și învățarea, acestea sunt destinate celor mai buni elevi. Pentru toți ceilalți există burse de studiu, burse sociale, burse profesionale și bursa Bani de liceu.  

1. Cuantumul burselor a crescut de la valori derizorii în multe cazuri în anul 2020 (6 lei/lună sau 8 lei/lună) la 500 lei/lună  bursa de performanță  și 200 lei/lună bursa de merit.  Întrebare: UNDE este SCĂDEREA cuantumului burselor?

2. Bugetul destinat burselor elevilor a crescut de 4 ori față de bugetul anului 2020 și cu 60% față de anul 2021. Întrebare: UNDE este SCĂDEREA fondului de burse?

3. Cei 347.000 de beneficiari estimați ai burselor de merit pentru anul 2022 sunt de 3 ori mai mulți în raport cu cei 123.472 de beneficiari ai burselor de merit din anul 2020.  Întrebare: UNDE este «tăierea» numărului de beneficiari ai burselor de merit ?

I.C.MANDU

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *