GEO BOGZA– 114 ani de la nașterea scriitorului, jurnalistului și poetului român

”M-aș fi îmbarcat, bineînțeles, ca aspirație. Dar, efectiv, fizicește, nu cred că aș fi rezistat. Un catarg poate – și știe – să înfrunte mările, iar Radu Tudoran era tăiat dintr-un astfel de lemn.

Eu am fost croșetat cu ochiuri mari, dezlânate, dintr-un material prea puțin rezistent, gata să se destrame, precum norii. Nu înțeleg cum atomii din mine, în vrăjmășie unii cu alții, au putut rămâne laolaltă atâta vreme”. (Geo Bogza în dialog cu Diana Turconi – ”Eu sunt ținta”, mărturisea că s-ar fi îmbarcat alături de fratele său, Radu Tudoran, pe corabia construită de acesta, doar la modul ideal, deci metaforic.)

Temperament artistic complex, având voluptatea de a se cufunda în „hăurile sentimentelor”, dar și temeritatea de a naviga „inflexibil în căutarea de inflexibilități, pe oceanul sever al conștiinței”, spirit pentru care revolta și reveria sunt două mari constelații călăuzitoare, scriitor care a intrat în literatură sub semnul intempestiv și patetic al exasperării, Geo Bogza este unul din cazurile cele mai interesante ale literaturii noastre moderne.

Născut la 6 februarie 1908, la Blejoi, lângă Ploiești, ca fiu al lui Alexandru Bogza, era fratele mai mare al lui Nicolae Bogza (cunoscut ulterior ca Radu Tudoran).

A fost poet, reporter, creator al reportajului literar românesc, teoretician al avangardei, autor al câtorva din textele ei definitorii (Urmuz, Exasperarea creatoare, Reabilitarea visului), poet de mare întindere, de la „ciorchinul de negi” al Jurnalului la rece și solemna puritate a lui Orion, ziarist de curajoasă și consecventă atitudine democratică, patriotică, umanistă (Anii împotrivirii -1953, Pagini contemporane, Paznic de far), reporter al unor lumi, țări, priveliști, meridiane devenite componente ale unui univers particular, specific scriitorului, prozator al opulenței tâmpe (Înmormântări) și al plictisului exasperant provincial (O sută șaptezeci și cinci de minute la Mizil), al destinului individual tragic, sub semnul dorinței de înavuțire (Cum a înnebunit regele petrolului), al absurdului (Moartea lui Iacob Onisia), cântăreț, de amplitudine whitmaniană al neamului din Carpați (Cartea Oltului). „Poemul invectivă”(1933) se remarcă prin coloritul intens al emoţiei lirice, prin intensitatea implicării eului în text.

Geo Bogza s-a manifestat de la începuturile sale literare ca un aderent fervent al avangardismului, un scriitor ce şi-a asumat propria creaţie din perspectiva trăirii intense, autentice a vieţii, dar şi prin prisma transcrierii unor experienţe inedite, necontrafăcute. Scriitorul a editat revista „Urmuz” în 1928 şi a colaborat la publicaţii ale epocii precum „Bilete de papagal”, „Unu”.

În calitate de ziarist, realizează călătorii în Spania și Franța, și trimite pentru Lumea românească ciclul de reportaje-confesiune ”Tragedia poporului basc”.

Spirit nonconformist, ce a refuzat dintotdeauna încremenirea în tipare şi care, totodată, şi-a asumat autenticitatea ca terapeutică a scrisului şi a existenţei, Bogza ni se revelează deopotrivă ca un scriitor şi ca o conştiinţă a vremii lui.