Festivitatea de premiere a participanților la Concursul Național de Scriere Creativă „FANTEZII LITERARE”, ediția a III-a

Festivitatea de premiere a participanților la Concursul Național de Scriere Creativă „FANTEZII LITERARE”, ediția a III-a

Biblioteca Județeană „I. A. Bassarabescu” Giurgiu a găzduit luni, 21 august 2023, festivitatea de premiere a participanților la Concursul Național de Scriere Creativă „Fantezii literare”, ediția 2022-2023. Vizibil emoționați, tinerii și-au primit răsplata muncii depuse, cu promisiunea că vor fi alături de noi și la alte proiecte creative ale instituției. Diplomele de participare și antologiile, în care se regăsesc și textele lor, au fost înmânate de către Daniela Bardan, managerul bibliotecii.

În perioada octombrie 2022-iunie 2023, Biblioteca Județeană „I.A. Bassarabescu” Giurgiu a participat la cea de-a treia ediție a Proiectului Național de Scriere Creativă „Fantezii literare”, organizat de Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila, care a avut ca obiectiv general identificarea, stimularea și valorificarea potențialului imaginativ și creator al elevilor – între 13 și 19 ani – în domeniul prozei, prin realizarea unor lucrări literare originale și publicarea unei antologii cuprinzând cele mai bune creații redactate pe parcursul proiectului. La această ediție au participat zece biblioteci publice din țară, care au pregătit pentru concurs un număr de 42 de texte în proză. Dintre textele participante în proiect (11), în cadrul Atelierelor de scriere creativă, organizate de către Biblioteca Județeană „I.A. Bassarabescu” Giurgiu, s-au trimis către instituția organizatoare următoarele titluri: „Țara de nicăieri” de Băjănaru Adelina Petronela (Școala Gimnazială Nr. 1 Daia), „Trecând peste umbre” de Cazan Mihai Claudiu (Liceul Teoretic „Tudor Vianu”), „Nadine Norvina din Cartierul de Nord” de Dumitru Lavinia Angelica (Liceul Teoretic „Tudor Vianu”), „Poveste de avertizare” de Lefter Adriana Emilia (Liceul Teoretic „Nicolae Cartojan”) și „Balconul luminos” de Nistor Larisa Iuliana (Școala Gimnazială Nr. 1 Ghimpați).

Lucrările au fost evaluate de către un juriu de specialitate, format din: Hartte Laura – scriitoare, Iorga Raluca Alina – scriitoare, Kițu Daniel – scriitor și profesor de limba și literatura română la Colegiul Național „Gheorghe Munteanu Murgoci” Brăila și Rucăreanu Anca – blogger de carte. În ordinea punctajului obținut, toate textele au apărut în antologia „Fantezii literare”, realizată la editura „Proilavia” a Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila.

Mulțumim tuturor celor care au răspuns invitației de a ni se alătura în acest proiect și care s-au remarcat prin entuziasm și creativitate!

                                                                             

 

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *