Directorul general Adrian Răcaru vorbește despre activitatea GSP Giurgiu

În urma unei discuții avute cu  inginerul  Răcaru Adrian Ovidiu, directorul general al GSP Giurgiu, am aflat câteva lucruri de interes public legate de problemele cu care se confruntă societatea pe care o manageriază și care au fost activitățile celor două servicii respectiv, serviciul de salubrizare și iluminat public, precum și care vor fi activitățile celor două servicii în viitorul apropiat.  Iată ce a declarat directorul GSP pentru publicația noastră:

”Problema majoră cu care ne confruntăm este lipsa de personal muncitor, mai ales în sectorul de salubrizare al orașului. Cu toate acestea ne străduim prin eforturi suplimentare să avem un oraș curat. Principala activitate a serviciului de salubritate este măturatul stradal. În fiecare săptămână, în afara de repartiția pe sectoare, intervenim în zone care chiar dacă nu sunt trecute în program, dar este necesară întrevenția celor de la măturat stradal mai ales acum în urma căderilor masive de frunze odată cu venirea toamnei, astfel ca exemplu în acest sens săptămâna trecută a fost salubrizată zona Clopotari, ANL-uri  Steaua Dunării,  Parcul Tineretului şi Cartierul Istru.  Pentru perioada 29.10-04.11.2022  se vor efectua activități suplimentare în zona centrală, delimitată de  Bld. Mihai Viteazul – Piața Centrală, urmând ca în săptămânile următoare să se efectueze, suplimentar, activități de salubrizare în altă zonă/cartier al orașului, ce vor acoperi tot orașul.

De asemena suntem într-un amplu proces de pregătire pentru sezonul de iarnă. În acest sens se fac utimele  revizii și reparații la utilajele din dotare. Pentru o cât mai bună fluidizare a traficului au mai fost achiziționete 100 tone de clorură de sodium, pentru ca în total, în acest moment să avem pe stoc 370 tone de sare, plus 141 tone de nisip și 1,3 tone clorură de calciu. De asenemea tot pentru sezonul de iarnă ne aflăm  în ultima etapă a finalizării  licitației de achiziționare prin închiriere, utilaje specifice de deszăpezire. Din 29 loturi solicitate au fost atribuite 4 loturi, urmând ca până pe data de 15.11.2022 să se încheie această atribuire.

Referitor la activitatea serviciului de iluminat public  principalele acțivități sunt:

– Monitorizarea stării sistemului de iluminat public – zilnic între orele 19.00 – 23.00, iar în situația în care se impune, acest program este prelungit.

– Remedierea defecțiunilor privind iluminatul stradal constatate zilnic de către angajații Serviciului de Iluminat Public, în timpul monitorizării pe timpul nopții.

– Remedierea defecțiunilor privind iluminatul stradal urmare a sesizărilor primite de la cetățenii Municipiului Giurgiu.

– Periodic se ajustează orele de funcționare ale sistemului de iluminat public, în funcție de luminozitate și condițiile atmosferice.

Pentru a putea întâmpina sărbătorile de iarnă așa cum se cuvine  deja am început activitatea de montare a ornamentelor electrice. După ce această activitate va fi încheiată, se vor monta stâlpi metalici suplimentari în zona sensului giratoriu de pe Șos. București (zona Petrom) pentru a spori vizibilitatea trecerilor de pietoni din zonă.”

I.C. MANDU

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *