Copiii si salvarea mediului inconjurator

Copiii si salvarea mediului inconjurator

Vineri 22 mai, începând cu ora 9:00, copii claselor a-4-a de la şcoala generală Academician Marin Voiculescu, au avut o întâlnire cu domnul Toma Petcu , preşedintele Agenţiei pentru Protecţia Mediului şi domnul Stere Creţu managerul proiectului Eco Atitudine.

Scopul acestei întâlniri a fost acela de implicare şi mobilizare a copiilor în protejarea mediului înconjurător, încercând să realizeze acest lucru prin diverse jocuri şi concursuri, ai căror protagonişti principali bineînţeles sunt copiii. Aceste activităţi sunt derulate sub directa supraveghere a cadrelor didactice. Despre concursurile şi premiile acordate copiilor a vorbit domnul Stere Creţu care printr-o formă interectivă cu copiii le-a vorbit acestora despre premiile acordate, cum ar fi –  premiul primit pentru cantitatea colectată de deşeuri reciclabile şi de numărul de elevi implicaţi în această activitate în urma  clasamentului rezultat, cei care se clasează pe primul loc primesc un video proiector şi un ecran pentru şcoală. Un alt concurs este cel  de desene cu tematică de mediu, care este adresat copiilor de clasa a-4-a. Cele mai frumoase desene vor fi premiate cu două ghiozdane pline cu rechizite. Pentru copiii claselor mai mari, respectiv clasele 5-8, vor participa la un concurs de eseuri cu aceeaşi tematică, iar ocupantul primului loc va primi un smartphone. Mai există un concurs de fotografie, de această dată adresat profesorilor coordonatori. Fotografiile vor fi postate pe facebook, iar fotografia care va primi cele mai multe like-uri va fi premiată cu o tabletă.

DSCF1726DSCF1699DSCF1709DSCF1713

Domnul Toma Petcu a dorit să le vorbescă copiilor despre rolul şi importanţa protejării mediului înconjurător, prilej cu care a spus  că Info Mediu este deţinătorul proiectului Eco Atitudine, care în parteneriat cu Ministerul Mediului sunt implicaţi în derularea unor activităţi specifice protejării mediului şi totodată scopul acestui proiect este acela  de a-i determina pe copii să conştientizeze importanţa mediului înconjurător. Pentru aceasta Eco Atitudine vine cu o serie de jocuri şi concursuri pentru sprijinirea si promovarea acestei idei nobile de protejare a mediului înconjurător. 

DSCF1720 DSCF1723 DSCF1719 DSCF1717 DSCF1711 DSCF1712 DSCF1704 DSCF1723

În urma acestei acţiuni, cei mai fericiţi au fost copiii care au interacţionat şi s-au jucat cu mascota pământului.

 

I.C. MANDU

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *