Consiliul Judetean Giurgiu functioneaza ca o casta a declarat Constantin Ciobanu

Consiliul Judetean Giurgiu functioneaza ca o casta a declarat Constantin Ciobanu

Îmi propusesem ca azi să public câteva poezii din cărțile prietenului meu Ionel Muscalu. Datorită acestui fapt am trecut  pe la biblioteca județeană, ca să-l rog pe domnul profesor Dan Mucenic să-mi împrumute o carte care, spre rușinea mea nu o am în bibliotecă și anume, primul volum de versuri publicat al poetului „Cai verzi pe pereți”. Numai că, socoteala de-a casă nu se potrivește cu cea din târg. Doar cu câteva minute înaite de a ajunge eu, domnul profesor tocmai ce plecase. M-am îndreptat spre o cafenea să-mi înec amarul într-o cafea neagră de supărare. La o masă, într-un con de umbră l-am zărit pe domnul consilier județean Constantin Ciobanu ce aștepta să i se aducă un ceai. Ne-am salutat și dumnealui m-a invitat să iau loc. Probabil datorită deformației profesionale l-am întrebat ce se întâmplă în consiliul județean, ce se întâmplă de fapt cu consilieri județeni deoarece mie ca observator mi se pare că proiectele de hotărâri care sunt aprobate în consiliu  nu sunt în favoarea locuitorilor din județ, ba dimpotrivă. Sau cine știe, poate mă înșel, iar de data aceasta chiar mi-aș dori să mă înșel.

Zâmbind trist, cu ochi ațintiți în ceașca de ceai de parcă aștepta un răspuns la ceva ce-l frământa de mai mult timp mi-a spus:

„ Da, și eu mi-aș dori ca observația dumneavoastră să nu aibă corespondent în realitate. Dar din păcate aveți dreptate. În cadrul Consiliului Județean Giurgiu, în ultima perioadă se iau decizii împotriva firii. După cum știți, eu sunt consilier județean independent din zona de nord a județului, iar ceea ce am să vă spun acum nu are legătură cu nici un partid politic. Este ceea ce am constatat de cel puțin doi ani că se întâmplă în consiliu. Cred că s-a format un fel de castă care nu are nici o legătură cu politicul, cred că mai mult primează interesele personale. Din punctul meu de vedere este clar ca lumina zilei că președintele consiliului județean nu are nici o treabă cu partidul care l-a consacrat. Nu cred că acest lucru este ceva rău, ar putea fi considerat chiar benefic în condițiile în care domnul Mustățea, prin această dezicere de PNL ar fi dat dovadă de neutralitate politică și să-și canalizeze energia pentru binele oamenilor din județ. Numai că dumnealui a creat o cumetrie cu PSD-ul local, al cărui naș este domnul senator Niculae Bădălău și nu are nici o legătură cu interesele  oamenilor din județ. Cel mai eleocvent exemplu este ședința din 13 noiembrie, când coaliția PSD a reușit să-și numească reprezentantul, chipurile ca și din partea consiliului județean în ADI-uri. Scopul care a determinat această schimbare nu are absolut nici o legătură cu competența. Mai de grabă este vorba de  încercarea disperată a PSD-ului de acâștiga capital electoral, prin relația directă dintre „reprezentantul” consiliului județean și primarii din județ.”

Trist, domnul Ciobanu bea o gură din ceaiul ce se răcise. Profit de acestă pauză și-l întreb când a constat acestă disfuncție din cadrul consiliului județean.

„ Așa cum v-am spus,  cu aproape doi ani în urmă, dar de dată mai recentă este următorul caz. În urmă cu câteva luni, președintele consiliului ne-a solicitat printr-un proiect de hotărâre să fim de acord cu repartizarea sumei de aproximativ 50 de mii de euro către UAT Bolintin Deal, pentru finalizarea sensului giratoriu din centrul comunei, care din spusele președintelui CJ era realizat în proporție de 80%.  O mare minciună. Acel sens giratoriu nici cel puțin nu era trasat cu creta, practic nu exista. Nu am înțeles despre ce continuare a lucrărilor era vorba, când lucrarea în sine nu exista. Ulterior, am realizat că firma care ar fi trebuit să execute lucrarea îi aparține domnului Bădălău. Este vorba de firma NBG. Am spus că ulterior, deoarece de curând am văzut utilajele firmei despre care am spus mai înainte, executând șanțuri la sensul giratoriu, șanțuri prin care am înțeles că vor trece conductorii electrici pentru semaforizare. Și pentru că tot vorbim de firme, firmele agreate de consiliul județean pentru realizarea anumitor lucrări de infrastructură, din informațiile care mi-au ajuns la urechi sunt firmele controlate de către PSD și anume:  Gecor, NBG și firma domnului Duculeci care are sediul în comuna Joița, sat Bâcu, cartiruită lângă pădure. Împreună cu câțiva consilieri județeni îi vom solicita domnului președinte Mustățea să ne pună la dispoziție toate contractele încheiate de către consiliul județean cu firmele care au executat lucrări de infrastructură, deszăpezire  și nu numai. ”

Mai face o pauză, timp în care soarbe și ultima picătură de ceai. Nu-l mai întreb nimic, dar domnul Ciobanu continuă.

„ Cu ceva timp înaintea votării bugetului i-am prezentat o listă cu solicitări venite din partea subsemnatului, ca și consilier ales de bolintineni. Am solicitat reabilitatea DJ 601, am solicitat bani pentru liceul din oraș care este al doilea ca mărime din țară, după liceul din Târgoviște. La liceul din Bolitin Vale învață 1.600 de elevi, din care 1.400 sunt navetiști. Mi s-a părut normal să solicit acest lucru, deoarece bugetul orașului este subdimensionat la acest capitol, iar cheltuielile de întreținere depășesc suma pe care o poate aloca administrația locală. De asemenea am solicitat bani pentru spitalul de la Bolintin Deal. La solicitările pertinente pe care le-am făcut, am primit sfaturi. Ca și cum bolintinenii nu ar face parte din județul Giurgiu. În schimb, PSD-ul și camarila au primit tot ceea ce au solicitat,  cu bonificații dacă se poate spune așa…”

Îi sună telefonul. Vorbește cu cineva preț de câteva momente, după care-mi spune:

„ Vă rog să publicați, dacă se poate, tot ce v-am spus. La o viitoare întâlnire am să vă dau mai multe amănunte legate de ceea ce m-a determinat să cred că în cadrul consiliului județean funcționează o castă a intereselor personale și de grup. V-aș fi spus și acum mult mai multe, dar din păcate trebuie să plec. Pentru data viitoare, dacă sunteți interesat, vă propun o întâlnire în care am să  vin înarmat cu documente. Apropo, tergiversarea  care-i aparține domnului Mustățea cu privire la excluderea domnului Marciu din consiliul județean când deținea în acest sens o hotărâre definitivă și irevocabilă, nu vi se pare că cel puțin din acest punct de vedere consiliul județean s-a pesederizat? Ce se dorește prin această tergiversare s-o lungim așa de la ana la caiafa, să treacă mandatul și …  după noi potopul. În schimb, în cazul doamnei Adriana Buga a știut să o excludă din consiliu în baza unei decizii emisă de prefect. De ce nu judecă domnul Mustățea cu unități de măsură egale? Ce interes are să facă jocurile camarilei pesediste?  Poate vom reuși la cealată întâlnire, împreună să elucidăm misterul.”

Ne despărțim cu o strângere de mână. Cafeaua mea se răcise de mult. Chiar, de ce domnul Mustățea dansează în ritm de vals, când din difuzoare se aude muzică populară după meleaguri bolintinene !!!

I.C.MANDU

 

 

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *