Conduceți prudent: Accident rutier pe DC 116

Conduceți prudent: Accident rutier pe DC 116

O femeie a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs ieri, în jurul prânzului, pe DC 116, între localitățile Bălănoaia și Frătești. În eveniment au fost implicate două autoturisme. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și poliția.

Femeia, în vârstă de 58 de ani, pasageră într-una dintre mașini a fost preluată de paramedici și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile autoturismelor, iar a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.

ISU Giurgiu recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți să participe la trafic.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și acordarea primului ajutor medical specialități persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea măsurilor lor imediate pentru a asigura optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea vieții.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale https://fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *