CONDUCERE SUB INFLUENȚA SUBSTANȚELOR PSIHOACTIVE
La data de 31 octombrie a.c., ora 07.50, pe strada Chauncey Hardy, din municipiul Giurgiu, polițiști giurgiuveni au depistat o tânără, de 26 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa unor substanţe psihoactive.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa unor substanţe psihoactive.
