CONDUCĂTORI AUTO SCOȘI DIN TRAFIC
La data de 23 martie a.c., ora 06.45, pe bulevardul Mihai Viteazul, din municipiul Giurgiu, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control un autoturism, condus de către un bărbat, de 48 de ani, din localitatea Putineiu.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost transportat la spital, pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, cercetările fiind continuate de polițiști.
*
La data de 23 martie a.c., ora 18.15, în localitatea Călugăreni, județul Giurgiu, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control un autoturism, condus de către un tânăr, de 20 de ani, din localitatea Hulubești.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost transportat la spital, pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că tânărul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul condus nu era înmatriculat, cercetările fiind continuate de polițiști.
