CNAS suspendă temporar cardul de sănătate
Obligativitatea semnării serviciilor medicale cu cardul de sănătate a fost suspendată temporar, ca urmare a unor defecțiuni persistente ale sistemului informatic al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Anunțul a fost făcut de președintele instituției, Horațiu Moldovan, care a vorbit și despre reducerea întârzierilor la plata concediilor medicale și despre lansarea unei noi platforme informatice CNAS, aflată în prezent în testare.
Președintele CNAS a explicat că măsura este una de criză, menită să evite blocajele în relația dintre pacienți și furnizorii de servicii medicale, în contextul problemelor recurente ale sistemului informatic.
„Întâmpinăm de foarte mulţi ani aceste probleme (cu sistemul informatic – n.red.), care se acutizează periodic. Este o problemă cronică, o boală cronică ce se acutizează din când în când.
Suntem într-un astfel de moment, vom interveni cu soluţii de criză, în sensul în care am scos pentru o perioadă de timp obligativitatea semnării cu cardul, astfel încât relaţia dintre medic şi pacient, dintre furnizor şi pacient să se desfăşoare cu rapiditate”, a declarat Horaţiu Moldovan, duminică seară, la Digi 24.
Decizia are caracter temporar și este strict legată de disfuncționalitățile tehnice ale sistemului actual.
Noua platformă informatică CNAS, promisă pentru 2026
Șeful CNAS a anunțat că instituția lucrează la o platformă informatică complet nouă, care ar urma să devină funcțională la mijlocul anului viitor. O primă componentă importantă va fi disponibilă chiar din ianuarie.
„Lucrăm la noua platformă informatică care va fi gata la mijlocul anului viitor, care spuneam că suntem în teste acum şi, aşa cum am promis, din ianuarie va fi disponibilă platforma de programări online, pentru că nu a mai existat aşa ceva.
E o nouă componentă a acestei platforme informatice. E un instrument care ajută pacientul să navigheze mai uşor.
Vor putea pacienţii, aparţinătorii sau medicii, să facă programări online către toţi furnizorii în contract cu CNAS”, a detaliat Horaţiu Moldovan.
Noua platformă este gândită ca un instrument de simplificare a accesului la servicii medicale și de reducere a birocrației.
Sursa: DoctorulZilei.ro
