Când vor scăpa giurgiuvenii de bălăriile din oraş

Când vor scăpa giurgiuvenii de bălăriile din oraş

Sunt unii oameni care fie au memoria scurtă,  fie fac anumite jocuri politice nu tocmai ortodoxe. Subiectul la ordinea zilei prezentat în presă:  Iarba verde de acasă unde ştevia a crescut de dimensiunea unui baobab la a cărui  umbra vor apărea incubatoare  şi aici fac o scurtă paranteză, nu mă refer la incubatoarele de afaceri, ci doar la incubatoarele în care vor creşte ţânţari modificaţi genetic cât un arheopterix din perioada mezozoică.

Nu mai târziu de primavara anului trecut, aşa cum bine ştim, Giurgiu era sufocat de bălării. Giurgiuvenii nu se puteau întâlni la o terasă că îi făceau ţânţarii praf. Doar o anumită parte a presei locale tăcea mâlc ca şi cum ei erau imuni la muşcăturile de ţânţari. Sau cine ştie? Poate chiar aveau stimulente care-i imunizau de muşcăturile de ţânţari  şi ochelari de cal cu ajutorul cărora vedeau numai asfaltul unde nu creştea iarba.

Speriat de informaţiile apărute în presă l-am contactat pe directorul GSL, Florin Ţogoe pe care l-am întrebat când vom scăpa de bălării. Deloc panicat de întrebare directorul ne-a spus următoarele:

“ GSL-ul funcţionează după nişte reguli. Nu ne putem permite să ne apucăm de cosit decât atunci când iarba ajunge la un anumit stadiu de vegetaţie şi bineînţeles fără un plan bine structurat.

Ne-am apucat de cosit încă de săptămâna trecută începând cu parcul de la pasarelă.  S-a continuat cu cartierul Tineretului partea de sud şi nord. Azi, când vorbim, cu Tineretului am terminat. Am continuat cu parcul din zona hotelului Steaua Dunării. De mâine vom avea în lucru 25 de cositori care vor pleca din zona pasarelei de cale ferată acţionându-se de această dată pe partea dreaptă a şoselei Bucureşti, în sensul de mers spre oraş, pe toate străzile adiacente şi a zonelor dintre blocuri până la bulevardul Mhai Viteazul. Vineri vom fi prezenţi în cartierul Policlinică. Dacă timpul va ţine cu noi în cel mult două săptămâni vom cosi toată iarba din oraş şi în paralel vor fi toaletate şi gardurile vii. “    

  I.C.MANDU   

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *