Poet, romancier, nuvelist, dramaturg, eseist, Camil Petrescu este o personalitate deosebită: s-a consacrat filosofiei, a studiat matematica, s-a aventurat în știința militară, a înființat și condus periodice, a atacat probleme diverse: politice, economice, sociale, culturale, sportive. A creat tehnici narative inedite în literatura română. Problematica dominantă în creația lui Petrescu este condiția intelectualului în societatea contemporană.

Camil Petrescu se naște la 9 aprilie 1894, la București. Este fiul ofițerului Camil Petrescu, mort înainte de nașterea copilului său, și al Anei Keller, care se stinge din viață puțin după venirea pe lume a viitorului scriitor.

A fost crescut de comisarul de poliție T. Popescu și soția acestuia, Maria, cunoscând experiențe traumatizante de la o vârstă fragedă. „Copilăria mi-a fost umbrită de dispariția părinților. M-am văzut fără rude, fără familie, crescând de capul meu. Mi-am zis atunci că voi studia; m-am pus pe studiat cu temeinicie și îndârjire.” (Camil Petrescu).

Camil Petrescu urmează clasele primare la școala din Obor, cartier în care locuia familia adoptivă, apoi este bursier la Liceul Sf. Sava (1906-1909) și finalizează studiile liceale în 1913, ca absolvent al Liceului Gh. Lazăr din capitală.

În 1913 devine student al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București. Debutează în 1914, la revista Facla, prin articolul „Femeile și fetele de azi”, semnând cu pseudonimul Raul D. Colaborează în această perioadă la Rampa lui N. D. Cocea și Cronica lui T. Arghezi.

În 1919 își ia licența în filosofie, după care deține, pentru câteva luni, postul de suplinitor de limba română la Liceul Gh. Lazăr, transferându-se în același an la Timișoara. Aici activează ca profesor și ziarist, conducând publicațiile Banatul Românesc, Țara și Limba română. În perioada timișoreană definitivează munca asupra culegerii „Versuri. Ideea. Ciclul morții” (propune o viziune realistă asupra campaniei din 1916-1918), care apare în 1923, și asupra dramei „Suflete tari”, jucată în 1925 la Teatrul Național din București.

Dramaturgia lui Camil Petrescu este completată de piesele „Act venețian” (1919), „Mioara” (premiată la Teatrul Național din București în 1926); comedia „Mitică Popescu” (Teatrul Mic, 1928) ș.a. (în total 10 piese). Autorul „impune în teatrul românesc drama absolută, ale cărei evenimente esențiale se derulează la nivelul conștiinței individuale, descriind un traseu al descoperirii și al cunoașterii‟ (Gh. Crăciun). Marea pasiune pentru teatru este confirmată și de titlul lucrării de doctorat Modalitatea estetică a teatrului, pe care și-l ia în 1937.

În 1939 este numit director al Teatrului Național din București. Tot în acest an i se acordă Premiul Național pentru literatură dramatică românească.

Consacrarea ca prozator a lui Camil Petrescu i-o aduce anul 1930, cu publicarea romanului „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”.

Anunțat în presă prin publicarea fragmentului Drum cu ocoluri la Odobești, romanul a avut un real succes, prima ediție epuizându-se în câteva zile.

Identificat deseori cu personajul principal Ștefan Gheorghidiu, care luptă pe două fronturi – al geloziei și al războiului monstruos, autorul explica într-un interviu: „Gheorghidiu nu sunt eu, de altfel, n-am fost niciodată însurat. (..) aproape toate gesturile și cele mai mici incidente sunt culese din mediul în care am trăit. Toate incidentele sunt aproape autentice, dar sunt altfel organizate decât au fost în realitate‟.

În 1931, pentru acest roman, lui Camil Petrescu i se decernează Premiul Național pentru proză.

În 1933 îi apare romanul „Patul lui Procust”, la care autorul a lucrat timp de 7 ani, fiind obsedat de acest titlu din adolescență. În 1913 Petrescu ia cunoștință de existența romanului „Le lit de Procuste” de Leon Dauder. Folosind modalități estetice verificate în primul roman, autorul propune diferite perspective asupra acelorași întâmplări, sporind autenticitatea, explorând o nouă modalitate de a scrie: „Ingeniozitatea lui C. Petrescu constă în a fi aranjat ca un roman în scrisori (istoria amorului dintre dna T și Fred Vasilescu) să încorporeze în altul (povestea dragostei lui Ladima pentru Emilia)” (Ov. Crohmălniceanu).

Eseul „Noua structură și opera lui Marcel Proust” explică admirația lui Petrescu pentru scriitorul francez pe care l-a tradus în română și al cărui model narativ (autenticitatea, renunțarea la cronologie, dilatarea timpului ș.a) parțial l-a urmat.

Contribuția lui Camil Petrescu la dezvoltarea literaturii este înalt apreciată, scriitorul fiind ales în 1948 membru al Academiei Române.

Paralel cu vasta activitate publicistică, desfășurată după 1940, Petrescu proiectează un roman monumental dedicat lui N. Bălcescu, „Un om între oameni”, conceput din trei volume, dar rămas neterminat. În 1953 vede lumina tiparului primul volum, care va fi tradus în germană, franceză și engleză.

În 1954 inovatorului romanului românesc i se decernează Premiul de Stat clasa I și titlul de Laureat al Premiului de Stat pe anul 1953, de asemenea, este distins cu Ordinul Muncii, clasa I. C. Petrescu trece în veșnicie pe 14 mai 1957.

„Spirit deosebit de mobil, unul dintre cele mai efervescente din întreaga istorie a culturii românești, condus de credința că înalta intelectualitate implică facultatea de a reface în conștiință „toate experiențele pe care le-a făcut omenirea până la el”, îmbogățindu-le totodată „printr-o experiență nouă‟, Camil Petrescu a ținut cu obstinație să se afirme în cât mai multe sfere de activitate, dacă nu în toate, deschizând în fiecare noi orizonturi.” (Dumitru Micu)

Sursa:

-Scriitori români notorii: Viața. Activitatea. Opera – Angela Lungu, Cristina Bujor. Chișinău, Epigraf, 2006

Sursă foto: volume din colecțiile Bibliotecii Județene „I.A. Bassarabescu” Giurgiu

Renica Andreescu – bibliotecar