„Călcând pe melci” –  spectacol marţi, 6 mai, la Teatrul Tudor Vianu

„Călcând pe melci” –  spectacol marţi, 6 mai, la Teatrul Tudor Vianu

6 mai ora 19:00

„Călcând pe melci” este o poveste de ieri, de azi şi de mâine, care străbate vremea şi vremurile, rămânând actuală. Forţa ei vine din faptul că se trage din viaţa de zi cu zi, a mea, a ta sau a lor, devenind a noastră.

Am propus publicului de teatru o piesă cu doar doi actori, dar o poveste cu personaje multiple, unul dintre personaje putând fi eu, tu, el, ea, oameni de lângă noi. Am propus la un moment dat un joc pe scenă, apoi o întoarcere la 180 de grade a punctului de vedere, scena devenind strada, viaţa care ne înconjoară, cu unele personaje triste, altele blazate, altele disperate şi rătăcite, altele pline de speranţă. Am propus personaje pe care majoritatea dintre noi nu le putem vedea decât dacă cineva ni le arată cu degetul…

În „Călcând pe melci” teatrul pare că arată cu degetul spre alţii, dar de fapt arată chiar spre noi, spectatorii din rândul unul, sau doi sau din rândurile de mai din spate. Ce vrea să ne arate, în această poveste care pare că nu are final, dar de fapt are un final răvăşitor, aproape imposibil de intuit? Nu veţi afla decât fiind martorii acestei poveşti sau parte din ea.

Veniţi la teatru!”

(Gelu Brebenel, dramaturg)

Bilete: https://www.bilete.ro/calcand-pe-melci/

Distribuție: Ancuța Vochin și Filip Popa

Regie: Florin Antoniu

Foto: Hristofor Rafael

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *