Bunuri susceptibile a fi contrafăcute, estimate la aproximativ 30.000 de euro, descoperite la P.T.F. Giurgiu

Bunuri susceptibile a fi contrafăcute, estimate la aproximativ 30.000 de euro, descoperite la P.T.F. Giurgiu

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autocar, cantitatea de aproximativ 2.000 dearticole vestimentare care erau inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

În cursul acestei nopți, în jurul orei 04.00, polițiștii de frontieră giurgiuveni au efectuat, pe sensul de intrare în țară, controlul specific asupra unui autocar, care transporta persoane în regim internațional, pe ruta Turcia – România.

 Cu această ocazie, colegii noștri au descoperit printre bagajele pasagerilor, mai multe colete ambalate în material de culoare neagră. Acestea conţineau 1.989 de articole vestimentare care purtau însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

În cadrul cercetărilor, s-a stabilit faptul că bunurile respective aparțineau unui cetățean turc, în vârstă de 56 de ani, pasager al autocarului.

Produsele sus-menționate, în valoare de aproximativ 155.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale în cauză.

Persoana în cauză este cercetată de către polițiștii de frontieră pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *