Atunci când politicienii caută vinovați, ca să-i găsească cel mai bine ar fi să se uite în oglindă
Evaluarea națională a elevilor absolvenți de ciclu gimnazial și liceal a luat sfârșit. După primele rezultate, înainte de obținerea rezultatelor la contestații, elevii ciclului gimnazial în urma examenului de capacitate s-au situat pe locul 34 la nivel național cu un procent de 70,5 % obținut ca rată de absolvire. La examenul de bacalaureat elevii de liceu giurgiuveni s-au situat pe locul 38, înaintea județelor Teleorman, Călărași, Ilfov și Harghita cu un procent de promovabilitate de 65,3%.
Este pentru prima data după un lung, poate mult prea lung șir de ani, când județul Giurgiu nu s-a mai clasat pe ultimile două locuri ca număr de absolvenți la nivel național. Acest lucru ne dă speranța să credem că învățământul giurgiuvean se află începând din acest an pe un trend ascendant, iar în următorii ani să putem vorbi despre un învățământ din ce în ce mai performant.
Obținerea acestor rezultate în județul Giurgiu au necesitat un efort de echipă conjugat la care și-au dat concursul inspectoratul general școlar, toate cadrele didactice și nu în ultimul rând elevii care au înțeles, motivați de părinți, că viitorul lor depinde în primul rând de performanțele școlare.
Numai că, din păcate această bucurie este umbrită de o statistică care pune pe primul loc județul Giurgiu la capitolul analfabetismului. Unii politicieni care vor să-și spele păcatele pentru neimplicarea lor în găsirea de soluții pentru evitarea abandonului școlar încearcă să pună în cârca inspectoratului școlar și al profesorilor abandonul școlar.
În mintea lor probabil profesorii ar trebui să-și facă niște arcane și să alerge după copii, să-i prindă și să-i aducă cu forța la școală, chiar dacă acești copii sunt subnutriți, fără îmbrăcăminte și încălțăminte. Cei mai mulți copii analfabeți, conform aceleiași statistici sunt de etnie romă. Niciunul dintre politicieni sau așa ziși reprezentanți ai acestei etnii nu s-au implicat cu adevărat în integrarea acestei categorii sociale foarte defavorizate.
Politicienilor le place să vorbească despre protecție socială cel puțin odată pe an atunci când le oferă din ”sponsorizări” copiilor amărâți, de cele mai multe ori flămânzi, câte un ghiozdan și câteva rechizite. Ghiozdanul, dacă nu-l pot vinde, ajunge prăfuit printr-un ungher al camerei în care locuiesc claie peste grămadă, iar parte din rechizite se transformă în pocnitori pentru ca restul să ajungă la wc-ul din fundul curții folosite în loc de hârtie igienică.
Singura posibilitate domnilor și doamnelor politicieni, ai căror copii învață carte prin școli de renume din țară dar mai ales în afara țării, dacă doriți să fie eradicat analfabetismul urmare a abandonului școlar, dar tare mie teamă că nici prin cap nu vă trece așa ceva, deoarece voi aveți nevoie de masa de manevră în campaniile voastre electorale acesta fiind de fapt și motivul pentru care doriți să-i îndobitociți pe copii, este să faceți ce promiteți de fiecare dată cu prilejul campaniiilor electorale, și anume, locuri de muncă bine plătite.
În concluzie dragi politicieni nu mai căutați vinovați. Mai bine uitați-vă în oglindă și cu siguranță îi veți vedea pe adevărații vinovați pentru toate relele din această țară.
I.C.MANDU
