Alt caz aceeași situație. Casă de vacanță nesupravegheată magnet pentru hoți

În ziua de 27.01.2015, poliţiştii Postului de Poliţie Adunaţii Copăceni au fost sesizaţi de către C. F. G., o femeie de 35 ani, din municipiul Bucureşti, că persoane necunoscute au pătruns în curtea locuinţei sale de vacanţă din comuna Adunaţii Copăceni, judeţul Giurgiu, de unde i-au sustras mai multe bunuri.În urma cercetărilor efectuate şi activităţilor investigativ-operative întreprinse de poliţişti, la data de 09.02.2015 au fost identificaţi P. C. C., de 42 ani şi G. L. M., de 18 ani, ambii din comuna Adunaţii Copăceni, judeţul Giurgiu, care în perioada 24-27.01.2015, prin escaladarea gardului au pătruns în curtea locuinţei părţii vătămate, iar dintr-o anexă au sustras o drujbă, un polizor unghiular, un motor trifazic şi 10 litri de vin. Ulterior aceştia au demontat motorul sustras şi l-au valorificat la un centru de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase.Poliţiştii au recuperat restul prejudiciului în valoare de circa 1500 lei şi l-au predat părţii vătămate iar faţă de cei doi bărbaţi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *