Aleksandr Soljenițîn, erou al luptei pentru adevăr, un profet al timpului său
15 ani de la moartea romancierului şi istoricului rus Alexandr Isaievici Soljeniţîn, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, cel care a înfruntat regimul sovietic şi a criticat vehement mecanismele sale opresive.
„Pentru mine credința este temelia și sprijinul vieții omului.”
„Un declin al curajului este notabil mai cu seamă la pătura conducătoare şi predominant la elita intelectuală, de unde senzaţia că întreaga societate este lipsită de curaj. Mai este cazul să amintim că declinul curajului a fost din vremuri străvechi socotit ca semnul premergător al sfârşitului?” (Aleksandr Soljenițîn)
Alexandr Isaievici Soljeniţîn, fost deținut al lagărelor staliniste, fost activist și dizident anticomunist, care a făcut cunoscută lumii întregi problema gulagurilor și a lagărelor de muncă forțată din Uniunea Sovietică, s-a născut la 11 decembrie 1918, la Kislovodsk, în Caucazul de Nord.
După studii strălucite gimnaziale şi liceale, s-a înscris, în anul 1936, la Universitatea de Stat din Rostov, studiind matematica, iar prin corespondenţă a abordat şi cursurile Institutului de Filosofie, Literatură şi Istorie din Moscova, care-i vor folosi genial în arta scrisului.
Întreaga existenţă şi creaţie a lui Soljeniţîn a fost construită asemenea unui martor al acuzării, pentru demascarea despotismului totalitar sovietic. Tocmai fiindcă toate încercările de reprimare a sa au eşuat, fiindcă nu a cedat, fiindcă a crezut în importanţa spiritului, şi fiindcă datorită lui omenirea a aflat ce a însemnat supravieţuirea în lagărele staliniste, Soljeniţîn poate fi considerat învingătorul unui întreg sistem care s-a visat infailibil, etern.
Cele mai multe dintre scrierile sale au fost interzise, el reușind să publice o serie de cărți, cele mai cunoscute fiind: „Arhipelagul Gulag”, „O zi din viața lui Ivan Denisovici”, „Pavilionul canceroșilor” sau „Roata roșie”.
În 1970, Soljenițîn, a primit Premiul Nobel pentru Literatură – „pentru forța etică cu care a continuat tradițiile inalienabile ale literaturii rusești”.
A fost expulzat din Uniunea Sovietică în 1974, dar s-a întors în Rusia în 1994, după prăbușirea regimului comunist, continuând să scrie şi să rămână un observator critic al realităţii înconjurătoare.
Alexandr Soljeniţîn a decedat la 3 august 2008, la 89 de ani, la Moscova, din cauza unei insuficienţe cardiace. În semn de respect pentru dispariţia unei mari personalităţi a lumii, la înmormântarea sa, care s-a ținut la mănăstirea Donskoy din capitala rusă, la 6 august 2008, lideri politici ai Rusiei și ai lumii i-au adus un ultim omagiu.
Numele și operele lui Alexandr Isaievici Soljeniţîn, ar putea fi asociate cu soarta Rusiei înseși. A fost un artist emerit al scrisului, care a conferit cuvântului scris sublimul suferinței sale, prin autoritatea unei elevaţii spirituale, căpătând valoarea unei legi universale.
Surse:
– „Dicţionar de scriitori străini”/coord. Manuela Georges. Cluj-Napoca: Hiperion, 2000
Foto: Volume aflate în colecțiile Secției Împrumut Carte pentru Adulți a Bibliotecii Județene „I.A. Bassarabescu” Giurgiu.
Dumitrică Marilena, bibliotecar