ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR GIURGIUVENI, PENTRU SIGURANȚA CETĂȚENILOR

ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR GIURGIUVENI, PENTRU SIGURANȚA CETĂȚENILOR

Polițiștii giurgiuveni au acționat, noaptea trecută, în nordul județului, pentru protejarea cetățenilor.

În noaptea de 1 spre 2 martie a.c., în intervalul orar 20.00-04.00, polițiștii Serviciului de Ordine Publică și cei ai secțiilor de poliție rurală nr.3 Bolintin-Vale, nr.5 Giurgiu și nr.6 Mihăilești, au desfășurat o acțiune, în județul Giurgiu, având ca scop prevenirea și combaterea faptelor săvârșite cu violență și a migrației ilegale.

Pe parcursul activităţilor desfășurate, au fost legitimate 199 de persoane, fiind verificate 11 societăți comerciale și 52 de vehicule.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 17 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 28.108 lei, 6 dintre acestea pentru nerespectarea prevederilor O.U.G.195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

De asemenea, polițiștii au efectuat 39 de testări cu aparatul din dotare privind consumul de băuturi alcoolice.

Activitatea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și a polițiștilor din cadrul Poliției oraș Bolintin-Vale.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu vor lua, în continuare, toate măsurile necesare pentru protejarea cetățenilor și menținerea ordinii publice.

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *