75 de ani de la moartea scriitorului giurgiuvean EMANOIL BUCUȚA, etnolog, bibliograf, membru corespondent al Academiei Române, fondator al revistei „Boabe de grâu”

Pe 27 iunie 1887, la Bolintin-Deal (Giurgiu), se naște Emanoil Bucuţa (Emanoil Popescu). Absolvă Liceul „Sf. Sava” (1907), terminând, tot la Bucureşti, studii universitare de germanistică, cu „Magna cum laude” (1911). Debutează în „Universul ilustrat” cu prima sa schiță, „Lunaticii” (1903). În 1912 şi 1913 se află la Berlin pentru doctorat, dar renunţă din lipsă de mijloace materiale; aici ţine un jurnal intim, intitulat „Mozaic”. Devine un animator activ al vieţii culturale interbelice. A ocupat diferite funcții: director în Ministerul Muncii (1922), la Fundaţia Culturală (1925) şi la Casa Şcoalelor (1931-1944); secretar general în Ministerul Cultelor şi Artelor (1932-1933); redactor-şef al revistei „Graiul românesc” (1927-1929) şi „Boabe de grâu” (1930-1935). Emanoil Bucuța a colaborat la „Drum drept”, „Ideea europeană”, „Gândirea”, „Ramuri”, „Viaţa Românească”. Participă la conferinţele interbalcanice (1930-1932), este delegat la congresele P.E.N. – Clubului (1927-1933).

Editorial, debutează cu volumul de versuri „Florile inimii” (1920), George Călinescu remarcând că „este întâiul intimist în sensul propriu al cuvântului, un poet care-şi cântă micul univers casnic”.

Dintre romane amintim: „Fuga lui Şefki” (1927; Premiul Societății Scriitorilor Români, 1928), „Maica Domnului de la mare” (1930), „Capra neagră” (1938).

Volumele „Crescătorul de şoimi” (1928) şi „Pietre de vad” (I-IV, 1937-1944) conțin eseuri şi publicistică despre „pământ şi oameni de la noi”, ori „din alte părţi”, despre „arta cărţii şi arte plastice”, sau „cultură socială”.

Emanoil Bucuța a fost și un bibliolog și bibliofil cu o personalitate puternică, diversă și originală, cu o dăruire necondiționată pentru carte și bibliotecă.

A colaborat cu Perpessicius în calitate de prim redactor al revistei de bibliografie ”Buletinul cărții”, publicație lunară a Editurii ”Cartea Românească” (1929-1939). Adept al școlii sociologice a lui Dimitrie Gusti și al demersului cultural, inițiat de către Institutul Social, a susținut cunoașterea europeană a valorilor cărții, literaturii și culturii naționale prin organizarea participării românești la expoziții și congrese internaționale. S-a ocupat de secția culturală a Pavilionului românesc de la Barcelona (1929), a celui de la Bruxelles (1935) și de Expoziția Universală de la Paris (1937). În 1926, la Congresul Meseriilor și Învățământului Muncitoresc, susține referatul ”Biblioteci și publicații muncitorești”. A inițiat și a susținut, în calitate de redactor responsabil, apariția revistei de cultură ”Boabe de grâu” (1930-1935), unde au fost publicate numeroase articole și studii despre istoria instituțiilor culturale și a bibliotecilor românești. Aici Emanoil Bucuța și-a expus opiniile sale referitoare la ”educația poporului” și la rolul pe care îl au bibliotecile în acest domeniu.

Pentru organizarea și dezvoltarea bibliotecilor în mediul rural, a elaborat un îndrumar metodologic intitulat ”Biblioteca satului” (1936). Considera că este nevoie de bibliotecari profesioniști pentru toate tipurile de biblioteci. A întocmit un proiect pentru ”Școli de bibliotecari” și o programă adecvată.

Emanoil Bucuța moare la 7 octombrie 1946.

Bibliografie:                                                                                   

– BUCUȚA, Emanoil. „Scrieri”. Vol. II. București: Editura Minerva, 1977, p. 471-477;

– BULUȚĂ, Gheorghe; PETRESCU, Victor. „Bibliologie românească. Idei. Portrete. Controverse”. Târgoviște: Editura Bibliotheca, 2008. p. 32-33;

– SASU, Aurel. „Dicționarul biografic al literaturii române: A-L”. Pitești: Editura Paralela 45, 2006, p. 226-227.

Foto: volume din colecțiile Bibliotecii Județene „I.A. Bassarabescu” Giurgiu